Deși începute la 1 martie, lucrările la lotul 3 al tronsonului Ploiești – Buzău au Autostrăzii Moldovei avansează în ritm alert și sunt în grafic. O spune secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, care a făcut o vizită-fulger pe porțiunea pe care lucrează turcii, din apropierea Buzăului.
”Mobilizarea antreprenorului este bună, acest proiect fiind cel de-al doilea pe care îl realizează acest constructor, după Secțiunea 3B5 Nuşfălau – Suplacu de Barcău a Autostrăzii A3, tronsonul Gilău – Borș, pe care a finalizat-o în termenul prevăzut (septembrie 2023)”, arată Irinel Scrioșteanu.
Construcția efectivă a început abia în vară, 1 martie fiind doar momentul în care a început organizarea de șantier. Totuși, lucrurile s-au mișcat bine.
”Au fost finalizate organizarea de șantier, instalarea stației de asfalt, lucrările de descărcare arheologică pe toate cele 4 situri arheologice din proiect și sunt în curs de finalizare lucrările de stabilizare a pământului de fundare cu lianți hidraulici, fiind realizate pentru 12,6 km din cei 13,9. Sunt în curs de execuție lucrări de umpluturi cu pământ pe terasamentul autostrăzii, fiind realizate pe aproximativ 8 km, sunt în curs de execuție lucrări de umpluturi cu balast, fiind realizate pe aproximativ 3,5 km, au fost forați, armați și turnați peste 600 de piloți din totalul de 826 piloți aferenți tuturor celor 8 structuri ale proiectului și se execută lucrări la radierele și elevațiile aferente structurilor. La nodul rutier cu DN2 (DE85) au fost executate lucrările de asfaltare a drumului pe care urmează să fie deviat traficul de pe DN2, pentru a permite începerea lucrărilor de forare a piloților la ultima structură neatacată (pasajul pe autostradă peste DN2)”, mai arată secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.
De altfel, lucrările la pasajul respectiv vor închide traficul rutier pe DN2 E85, începând de mâine dimineață.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău anunță că de sâmbătă, 12 octombrie, ora 08.30, circulația rutieră va fi blocată pe DN 2, pe un segment lung de 1,2 km, pe sectorul cuprins între rondul de la Spătaru și Hanul lui Țintă.
”Traficul se va desfășura pe o variantă de serviciu amenajată paralel cu DN 2, semnalizată conform normelor cu balize și lumină galbenă intermitentă. Restricția este impusă pentru execuția pasajului peste lotul 3, Pietroasele – Buzău, al Autostrăzii A7, până la finalizarea lucrărilor. Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență și să respecte condițiile de circulație impuse prin presemnalizarea rutieră.”, transmite DRDP Buzău.
În paralel, constructorul avansează și cu celelalte lucrări. Și chiar dacă lucrările de construcție efective au început abia în vară, s-au finalizat 46 de podețe din totalul de 51 câte sunt prevăzute pe lotul Pietroasele – Buzău.
”Au fost finalizate 46 de podețe din totalul de 51 și se lucrează la restul de 5 podețe. Sunt în curs de execuție lucrările de relocare a rețelelor de utilități publice (liniile electrice și conductele de gaz), fiind finalizate lucrările la patru astfel de utilități. Au început lucrările de producție grinzi din beton, fiind realizate 44 bucăți din totalul de 390 de grinzi”, mai arată Irinel Scrioșteanu.
Adaugă comentarii