Actualitate

(VIDEO) Cum ne afectează schimbarea orei de mâine noapte. Riscul de infarct, mai mare ca în orice altă zi

Mâine noapte trecem la ora de vară, astfel că duminică, 26 martie, va fi ziua cea mai scurtă din an. ceasurile se dau cu o oră înainte, iar ora 3.00 din noaptea de sâmbătă spre duminică devine ora 4.00. Ziua va avea, prin urmare, doar 23 de ore. E o oră de somn în minus pentru toți, dar în funcție de fiecare individ în parte, această trecere ne poate afecta diferit. În medie, durează 2 săptămâni să ne obișnuim cu noua oră. Însă riscul ca imediat după această schimbare să apară un infarct miocardic este mai mare decât în oricare perioadă  a anului, avertizează cunoscutul medic urgentist ieșean Tudor Ciuhodaru.

Potrivit acestuia, anual, imediat după trecerea la ora de vară, numărul pacienților care ajung la urgențe este semnificativ crescut, iar riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional. De asemenea, pot să apară și manifestări neuropsihice, unele destul de grave, iar timp de două săptămâni de la momentul schimbării orei riscul ca o persoană cu probleme emoționale să încerce să se sinucidă este considerabil crescut.

În Parlamentul European s-a votat încă din 2019 ca statele membre să nu mai schimbe orele și să opteze dacă rămân la ora de vară sau la cea de iarnă. Termenul pentru a renunța la schimbarea orei era 2021, dar cele mai multe state, inclusiv România,  nu au adoptat încă o singură oră.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian