Circulația pe Lotul 1 și Lotul 2 de pe Autostrada Moldovei va fi deschisă pe 20 noiembrie, adică cu o săptămână de întârziere față de data anunțată la ultima vizită a ministrului Transporturilor și premierului României pe aceste șantiere. Noul termen a fost anunțat de Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, luni seara, la Connect News, precizând că ”mai sunt câteva mici lucruri de făcut. Nu sunt lucrări de anvergurră, dar sunt migăloase”.
Alin Șerbănescu a explicat că muncitorii mai au de lucru la montarea parapetului, a panourilor de semnalizare dar și la trasarea marcajului axial pe o distanță de aproximativ un kilometru. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată montării rosturilor de dilatație, o etapă îngreunată în aceste zile și de vremea capricioasă.
”Rosturilor de dilatație după ce sunt montate au nevoie de un timp tehnologic pentru a face priză și pentru a nu crea disconfort în trafic. Tocmai de aceea ar fi păcat ca acum, la spartul târgului, să stricăm această lucrare. Mai avem răbdare până miercuri pentru ca toate materialele să-și atingă timpii tehnologici și să putem deschide în condiții de siguranță. Știți că a existat, cu mulți ani în urmă, o grabă pe o autostradă unde imediat după deschidere au apărut probleme tocmai din cauza rosturilor. Nu are rost să ajungem în situația asta.(…) Nici vremea nu ne ajută, a început și să plouă”, a explicat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
Podul de la Vadu Pașii, dat în circulație mai devreme
În concluzie, de la Buzău la Râmnicu Sărat se va circula pe autostradă începând de săptămâna viitoare, după ce joi și vineri, respectiv pe 14 și 15 noiembrie, se va face recepția finală a lucrărilor pe Lotul 1 și Lotul 2. În momentul deschiderii circulației, șoferii vor avea două căi de intrare din Buzău pe A7 și una de ieșire. Detalii AICI. Totul însă se va schimba când va fi dat în folosință și podul de la Vadu Pașii. Potrivit lui Alin Șerbănescu ritmul de lucru de aici este unul alert și atunci CNAIR speră ca și acest obiectiv să fie inaugurat mai repede decât se estimase inițial.
Adaugă comentarii