Actualitate

(Video) De Ziua Națională se va circula pe Autostrada Moldovei, de la Buzău la Focșani. Lucrările finalizate mai devreme cu un an

Vizite tot mai dese pe șantierele Autostrăzii Moldovei dar și vești din ce în ce mai bune. După ce în urmă cu două săptămâni, directorul CNAIR, Cristian Pistol, a mers la Vadu Pașii, acolo unde se ridică al doilea cel mai mare pod din România, după cel de la Brăila, vineri, au ajuns pe același șantier premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu. Oficialii au inspectat lucrările, au stat de vorbă cu muncitorii și contructorul, iar la final au tras concluziile:

”Este pentru prima dată când vedem ceva concret și nu promisiuni înaintea campaniei electorale”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Concret, până la finalul acestui an se vor da în circulație 82,44 kilometri din Autostrada Moldovei, respectiv distanța de la Buzău la Focșani.

Primul lot pe care se va circula, de la 1 noiembrie, va fi Mândrești Munteni – Focșani, adică 10,4 kilometri. La circa o săptămână după deschiderea acestui lot urmează să fie permisă circulația auto și pe tronsoanele 1 și 2, adică Buzău – Vadu Pașii (4,6 km) și Vadu Pașii-Râmnicu Sărat (30,8km). Ultimul  lot dat în circulație va fi cel de la Râmnicu Sărat la Mândrești Munteni. Sorin Grindeanu a subliniat astăzi că pe toate aceste șantiere a fost un ritm de lucru accelerat astfel încât aceste lucrări au putut fi finalizate chiar cu un an mai devreme decât termenele asumate prin contracte.

De altfel și șantierul vizitat vineri, privit de sus, pare un furnicar. 250 de muncitori sunt zilnic la lucru, iar dacă ritmul se va menține și acest obiectiv ar putea fi gata până la finalul acestui an. Cu toate acestea, podul de la Vadu Pașii va putea fi dat în circulație abia după ce vor încheia lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (Buzău-Pietroasele).

Și, în ciuda laudelor aduse acestui proiect, inaugurarea se va face ”fără festivisme”, potrivit directorului CNAIR.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian