Actualitate

Dimineață autentică de toamnă. A căzut prima brumă din acest sezon

Foto Fb/ Vali Blidaru

Dimineață extrem de rece în județul Buzău. Temperaturile au scăzut semnificativ, astfel că, pentru prima dată în această toamnă, s-au înregistrat valori negative și a căzut brumă.

Cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată în nordul județului. La Pătârlagele, de pildă, minima nopții a fost de minus 1,9 grade Celsius. Frig și în municipiul Buzău, unde minima nopții a fost de 2,8 grade Celsius.

Pe fondul temperaturilor scăzute, în mai multe zone, pentru prima dată în această toamnă, a căzut brumă. La Lopătari, dimineață totul era acoperit de un strat subțire de brumă, după cum se poate observa în imaginile surprinse de Viorel Bănică și postate pe Facebook.

Vreme rece va fi în continuare. Și în următoarele două dimineți sunt condiții ca mercurul din termometre să scadă sub 0 grade Celsius. Abia de luni, vremea se mai îmbunează, dar nu vom mai ajunge la temperaturi mari, ci vor fi normale pentru data din calendar.

“Suntem într-o situație care favorizează scăderea temperaturilor în primele ore ale dimineților, urmând ca mai ales sâmbătă și duminică dimineață să avem temperaturi sub 0° chiar și în Moldova, în partea de nord a Munteniei și Olteniei, temperaturi în general scăzute la nivelul întregii țări. De luni încolo așteptăm ca treptat temperaturile să crească sigur va fi o creștere care va aduce săptămâna viitoare valorile termice înapoi la normalul perioadei,urmând ca tendința mai departe, spre sfârșitul lunii și chiar prima parte a lunii noiembrie, să fie aceea a menținerii în această zonă a unui normal al perioadei, ceea ce înseamnă totuși temperaturi mai scăzute față de ce am avut în perioada de până acum “, a declarat directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian