Actualitate Agricultura acum

(Video) Fermă de păsări, inaugurată la Buzău. Județul este fruntaș după efectivul de păsări. Exportă și în Cuba

Buzăul are cel mai mare efectiv de păsări din țară, iar recent a fost inaugurată încă o fermă astfel că în exploatațiile comerciale din tot județul sunt crescute anual aproape 5 milioane de capete de păsări. Este vorba despre o fermă de la Țintești care, cu ajutorul fondurilor atrase prin Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, derulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, și-a extins activitatea ajungând la un număr total de 11 hale. Aceasta este prima fermă de reproducție pasăre din Buzău, înființată cu fonduri atrase din bugetul statului, după ce, la finalul anului trecut, a fost populată și prima fermă de suine, construită cu fonduri atrase din același program pentru susținerea reproducției la pasăre și porc. Ferma de la Țintești a reprezentat o investiție de aproape 4 milioane de euro.

” Valoarea totală a ajutorului de stat este de 3.127.087,04 euro și reprezintă 80% din valoarea investiției. Ajutorul de stat a fost asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Investiția vizează crearea a 218.372 locuri noi în ferme de creştere a păsărilor prin construcția fermelor de creștere, achiziționarea de utilaje și echipamente pentru furajare și adăpare, microclimat, depozitare, evacuare și tratarea dejecțiilor” a anunțat Direcția Agricolă Buzău.

În această fermă vor fi crescuți pui de carne din rasa Broiler, iar după sacrificare, carnea produsă la Buzău va ajunge atât în magazinele din România cât și la export.

”Investiția realizată va avea un impact pozitiv asupra sectorului agricol local și al siguranței alimentare, oferind produse proaspete și de calitate superioară, consolidând competitivitatea agriculturii buzoiene pe piețele naționale și internaționale”, a mai subliniat Direcția Agricolă Buzău.

De altfel, Buzăul este, potrivit Direcției Sanitar Veterinare Buzău, fruntaș la nivel national după numărul de exploatații comerciale aflate în activitate. În total, Buzăul produce anual aproape 5 milioane de păsări.

dr. Onoriu Țăranu, purtător de cuvânt DSV Buzău

Carnea de păsare produsă la Buzău ajunge atât în România dar și în toate colțurile lumii, inclusiv în Asia și în Africa. Cel mai nou contract încheiat de cel mai mare producător de carne de păsare din județ a fost cu un client din Cuba. Acolo va ajunge piept de pui ambalat.

De asemenea, în această perioadă Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău are în derulare încă 8 proiecte de investiții în sectorul creșterii suinelor și păsărilor, județul Buzău situându-se pe primul loc la nivel național ca număr de proiecte și fonduri atrase în cadrul Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie la porc și pasare. Detalii despre cele proiecte găsiți AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian