Actualitate

(Video) În Parcul Marghiloman se simte atmosfera de festival. BZM Fest 2023, debut cu Delia

Mai sunt doar câteva ore până la startul celui mai așteptat festival din municipiul Buzău. Aflat la cea de a treia ediție, BZM Fest va aduce o explozie de energie pentru toți iubitorii muzicii rock.

Începând de astăzi și până pe 16 iulie, curtea Vilei Albatros, fostă reședință a lui Alexandru Marghiloman, va deveni punctul zero al distracției, iar atmosfera de festival începe să se simtă. Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri și, după cum se poate vedea în imagini (n.r. filmate în jurul prânzului), au fost amenajate zonele de relaxare, food-court-urile dar și scena pe care vor urca artiști consacrați atât din România cât și din Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, până astăzi la prânz erau deja vândute peste 2.000 de bilete și abonamente, pentru toate cele patru zile de festival. În prima seară, când pe scenă vor urca Amadeus, EYEDROPS și Delia sunt așteptate circa 800 de persoane, jumătate având abonament.

Ca o premieră anul acesta, fiecare seară de festival se va încheia cu un program after-party.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Buzău prin Centrul Cultural Alexandru Marghiloman. BZM Fest tinde să devină o tradiție la buzău iar pentru a atrage cât mai mulți spectator, începând de anul viitor vor urca pe scenă și mai mulți artiști internaționali.

În următoarele zile, pe scena BZM Fest vor urca pe scenă și Vița de Vie, Alternosfera și Subcarpații .

Potrivit organizatorilor, în spațiul amenajat pentru festival are o capacitate de 1500 de persoane astfel că cei care vor să ajungă la BZM Fest își pot cumpăra bilet inclusiv în seara de concert. Prețul unui bilet este de 89 de lei.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian