Seceta accentuată cu care se confruntă țara noastră dă drumul la apă mai devreme. La începutul lunii aprilie va începe campania de irigații în județul Buzău, iar numeroși fermieri vor apă pentru terenurile lor, ca să fie siguri că nu vor avea probleme din cauza secetei.
Dintr-un total estimat pentru a fi irigat în acest an de 17.200 de hectare, au fost deja încheiate contracte de irigații pentru o suprafață de aproximativ 15.000 de hectare. Este vorba despre contracte multianuale, potrivit Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Buzău.
În ceea ce privește contractele sezoniere, ANIF anunță că, la prima solicitare, principalul canal de irigații, Canalul Vest, va fi pregătit să asigure necesarul de apă. Acest canal deservește o suprafață de 24.000 de hectare.
„Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Buzău se află în acest moment în plin proces de reabilitare a principalului canal de irigații, Canalul Buzău-Vest. Dacă în anul 2021, suprafața irigabilă în județul Buzău era de aproximativ 17-18.000 de hectare, în acest an sperăm să ajungem undeva la 20.000 de hectare suprafață irigabilă. La prima solicitare scrisă din partea fermierilor, filiala este pregătită în orice moment să asigure apa pentru irigații”, declară directorul ANIF Buzău, Claudiu Carpen.
Simultan se reabilitează și cele patru derivații aferente Canalului Vest, conducte îngropate din zonele Buzău-Spătaru, Ulmeni, Dealu Viei și Săhăteni, care vor asigura apa pentru organizațiile nou înființate. Ulterior finalizării lucrărilor, infrastructura secundară preluată de la ANIF cu ajutorul fondurilor europene va fi mult mai ușor reabilitată.
Adaugă comentarii