Actualitate Tineri pentru România

(Video) Lecție de solidaritate de la un elev din Republica Moldova. Prefectul impresionat

La doar 17 ani, un tânăr din Republica Moldova a reușit să impresioneze prin gesturile pe care le face pentru refugiații din Ucraina care au ajuns în municipiul Buzău. Băiatul este elev la Liceul Tehnic și de trei zile s-a alăturat echipelor de voluntari de la Crucea Roșie care i-au cerut ajutorul pentru a se putea înțelege cu ucrainenii fugiți din calea războiului. Ion nici nu a stat pe gânduri când a primit propunerea, iar de atunci este aproape zi și noapte la dispoziția autorităților. Lecția de solidaritate de care a dat dovadă a impresionat, iar prefectul Buzăului vrea să-l răsplătească cu o bursă de studii.

Ion Bogureac se pregătește să devină mecanic auto și este cel mai bun elev din clasa sa. Conștiincios și ambițios, tânărul este mândria liceului, iar când s-a aflat că este nevoie de traducători pentru a se putea comunica cu valul de refugiați, Corina Moise, directorul Liceului Tehnologic, s-a gândit imediat că Ion ar fi omul potrivit. Și nu a greșit.

”Ion este deosebit, este altfel. Este cel mai bun de la el din clasă. Este un copil interesat de studiu și cu cultură generală bogată. Are o educație solidă și ne dă clasă și nouă, profesorilor, uneori. Când l-am întrebat dacă vrea să ajute nici nu a stat pe gânduri. A spus că dacă poate ajuta desigur că o să fie acolo, alături de cei în durere, care au nevoie de sprijinul lui. Dacă va fi ajutat are un viitor mare în față, trebuie să fie puțin ajutat”, a spus Corina Moise, director Liceul Tehnic.

Tânărul s-a înscris imediat ca voluntar la Crucea Roșie și și-a luat misiunea în serios. De atunci, Ion este aproape zi și noapte la dispoziția autorităților care au nevoie să comunice cu ucrainenii.

”Pot să spun că face aproape 90% din treaba pe care o avem cu refugiații. Eu când am ajuns la internatul unde erau cazați ucrainenii nu știam cine sunt, ai cui sunt și cu ajutorul lui Ion în 3-4 ore am reușit să-i identificăm pe toți, pe familii și să-i organizăm să le putem oferi ajutorul fiecărei persoane în parte” a spus George Mihăilescu, consultant Cancelaria Prefectură.

Merge cu echipele din Prefectură peste tot: să-i cazeze, să le cumpere bilete de avion sau pur și simplu stă de vorbă cu ei pentru a le oferi măcar o încurajare. Deși petrece ore în șir în picioare, pe drumuri, Ion nu s-a plâns niciodată că este obosit sau că este greu.

”Eu am văzut o totală implicare, o totală dăruire. El face voluntariatul din plăcere. Nu l-am văzut să se vaite, nu a avut nicio problemă a se implica”, a spus George Mihăilescu, consultant Cancelaria Prefectură.

După trei zile în care a stat printre refugiați, tânărul și-a făcut și prieteni noi și spune că este impresionat de felul în care, la rândul lor, ucrainenii le mulțumește buzoienilor.

”Oamenii cu care am vorbit spun că le place limba română, că seamănă cu italiana. Vorbesc foarte mult și despre mâncarea națională, despre mămăligă. Citesc și ei de pe internat, sunt curioși și se informează. Sunt foarte impresionați. Spun că nu se așteptau la o așa primire. Le place și sunt recunoscători și mulțumesc de fiecare dată când mă vad pe mine sau alt voluntar. Sunt oameni chinuiți de viață”, a spus tânărul.

Ion a ajuns să iubească atât de mult cea ce face încât spune că voluntariatul la Crucea Roșie va continua, cel puțin, cât timp va fi elev în Buzău.

”De când mi-a spus doamna director că pot ajuta mi-a plăcut foarte mult ideea. Am fost entuziasmat, un pic emoționat. M-am simțit bine să ajut oamenii. O să ajut cât o să fie necesar. Mereu sunt disponibil. Vreau să rămân voluntar la Crucea Roșie”, a mărturisit băiatul.

Lecția de umanitate de care a dat dovadă a impresionat, iar prefectul Buzăului a anunțat, într-o conferință de presă, că va propune ca Ion să fie răsplătit cu o bursă de studii. În plus, Daniel Țiclea crede că Ion ar putea avea un viitor strălucit nu doar ca mecanic ci poate chiar inginer.