Carmen Ichim, candidatul susținut de Partidul Național Liberal pentru funcția de primar al municipiului Buzău, s-a înscris oficial în cursa pentru Palatul Comunal. Alături de candidații PNL pentru Consiliul Local Municipal, dar și de liderul organizației, Adrian Mocanu, și cei doi parlamentari liberali de Buzău, Claudia Benchescu și Vlad Mircea Pufu, Carmen Ichim s-a prezentat la Biroul Electoral de Circumscripție Local, unde au fost depuse dosarele de candidatură, alături de semnăturile strânse de la susținători.
Carmen Ichim spune că municipiul are șansa de a avea pentru prima oară o femeie primar, iar deviza sa va fi să îi consulte pe buzoieni în privința implementării proiectelor.
La rândul său, senatorul PNL Vlad Mircea Pufu, care este și președintele Organizației Municipale a PNL Buzău, este de părere că o femeie primar poate pune în ordine orașul în care domnește haosul, creat de șantierele deschise de ani întregi peste tot, Carmen Ichim fiind cea care poate aduce municipiului o dezvoltare predictibilă.
Adaugă comentarii