Actualitate

(VIDEO) Maneliști celebri din Buzău, cercetați pentru obținerea pe nedrept de indemnizații în pandemie

Descinderi la maneliștii din Buzău, suspectați că au întocmit mai multe documente false cu scopul de a obține indemnizații în pandemie, adică pentru perioada în care evenimentele private și publice au fost interzise. IPJ Buzău anunță, printr-un comunicat de presă, că sunt organizate 18 percheziții domiciliare în Buzău și una în Ilfov. 16 persoane suspectate de astfel de fapte, în urma cărora ar fi obținut pe nedrept 500 000 lei, ar urma să fie duse la audieri.

“Astăzi, 19 mai, polițiștii de investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pun în executare 18 mandate de percheziție domiciliară, la societăți comerciale și persoane fizice, în județele Buzău și Ilfov. Activitățile se realizează într-un dosar penal, având ca obiect obținerea ilegală de indemnizații pentru întreruperea activității artistice, în perioada pandemiei (2020-2021). Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi întocmit, în fals, mai multe contracte de prestări de servicii muzicale sau alte convenții, care ar fi fost depuse la autoritatea competentă, obținând, în mod ilegal, 500.000 de lei. În cadrul acțiunii, vor fi puse în executare 16 mandate de aducere.”

Potrivit unor surse, printre cei vizitați de polițiști sunt interpreți cunoscuți din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, dar și din comune precum Poșta Câlnău sau Gherăseni. Aceștia sunt suspectați că au întocmit contracte false cu anumite instituții media, sau cu persoane fizice, pe baza cărora au solicitat apoi indemnizații de la AJPIS, pe motiv că au pierdut banii aferenți contractelor respective, evenimentele fiind anulate în perioada pandemiei.

Însă, în același dosar ar fi cercetate și persoane care nu au nicio legătură cu lumea muzicală,ba chiar persoane fără o ocupație. Însă, au aflat că pot obține indemnizații de la stat pe baza unor astfel de contracte, așa că ar fi încheiat și ele documente false.

Polițiștii organizează 17 percheziții în Buzău și una în Ilfov. Descinderile din Ilfov au loc la domiciliul unei persoane rudă a celor din Buzău.

Etichete