Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ajunge vineri, 21 martie, pe șantierul Autostrăzii A7. Ministrul a anunțat că merge să vadă în ce stadiu sunt lucrările pe mai multe loturi. Primul vizat este cel care ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut, respectiv Mizil-Pietroasele. Aici, constructorul bulgar mai are de lucru la pasajul de la Mizil, pe care nu l-a făcut cu simț de răspundere. Ministrul Grindeanu, care va ajunge mâine în vizită de lucru pe șantierul autostrăzii, a avut un mesaj clar: “doar dacă vor fi îndeplinite toate condițiile tehnice, se va face recepția acestui lot”.
Pe de altă parte, Sorin Grindeanu a anunțat că anul acesta vor fi dați în circulație alți circa 100 km din autostrada Moldovei.
”Dacă vorbim de zona rutieră, anul 2024 a fost cel mai bun an din istoria noastră pe această zonă, aproape 200 de kilometri de autostradă şi drum expres daţi în circulaţie. 2025 trebuie să fie mai bun. Trebuie să ne ducem pe la 250 de kilometri şi trebuie menţinut acest ritm de 250 de kilometri şi pentru la anul şi pentru anii viitori. Din cei 250 km, cam 100 km sunt pe A7, 100 km pe care îi va da în circulație UMB”
Lotul Mizil – Pietroasele (28,35 km) din Autostrada A7 Ploiești – Buzău este construit de o asociere româno – bulgară. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în vara anului 2022, iar durata de execuție anunțată inițial a fost de 20 de luni.
Valoarea contractului este de 1,250 milioane lei, fără TVA.








Adaugă comentarii