Șansa de Berca Social

VIDEO Natura s-a dat peste cap! Cum a fost filmată o vulpe la Berca!

Nu doar urșii coboară din ce în ce mai des din păduri lângă casele oamenilor, ci și alte săbăticiuni. La Berca, locatarii unui bloc au avut parte de un musafir  pe care nu credeau să-l vadă vreodată la ușă. O vulpe a apărut la orele serii pe scara blocului și a rămas acolo până dimineață.
Locatarii blocului din Berca au filmat animalul și au postat înregistrarea pe rețelele de socializare. În imagini se vede cum vulpea merge nestingherită pe scara imobilului și urcă scările până la etajele superioare. Deși observă că este filmată, vulpea nu are nicio reacție ci își continuă drumul pe scările blocului. O situație nermaiîntâlnită în comună, mai ales că blocul unde a ajuns animalul se află la o distanță considerabilă de pădure, de circa 1 km. Locatarii din blocul din Berca au ieșit la mizeul nopții și au filmat musafirul nepoftit, însă, specialiștii atrag atenția că în astfel de situații oamenii nu trebuie să se apropie de vulpi. Animalele pot fi vectori de transmitere a virusului rabiei. Cât despre modul în care a ajuns animalul respectiv în bloc, există două variante: fie a fost urmărită de câini, fie era bolnavă.

„După părerea mea, singurele două posibilități ar fi ca vulpea să fi fost hăituită de câini, noaptea, unde în apropierea localității, și s-a refugiat în scara blocului, sau are probleme de sănătate. Oamenii ar trebui să evite apropierea sau contactul cu animalul respectiv”, a declarat Dragoș Ștefănescu, directorul AJVPS Buzău.
Etichete



Publicitate