Cântă de la 7 ani, iar când a venit vremea să-și aleagă drumul în viața, fata cu voce de aur a decis să îmbrace haina militară. Este povestea de succes a Georgianei Mirea, elevă în anul anul II la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, arma Rachete și Artilerie Antiaeriană.
Georgiana a absolvit Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, iar la finalizarea studiilor a decis să meargă spre o carieră militară, deși, până atunci, s-a remarcat prin talentul său artistic.
”Încă din copilărie, am fost atrasă de rigoarea și noblețea carierei militare, iar acest vis m-a condus spre drumul pe care îl urmez astăzi. Alegerea de a face parte din forțele aeriene este pentru mine mai mult decât o profesie – este o misiune și o onoare.
Pe lângă formarea mea militară, muzica a ocupat mereu un loc special în viața mea. Am început să cânt de la vârsta de 7 ani, iar această pasiune m-a însoțit în fiecare etapă a vieții. Vocea și emoția transmise prin cântec sunt pentru mine o formă de exprimare a sufletului, un mod de a aduce bucurie celor din jur. Acum, ca elevă la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, am avut onoarea de a deveni coordonator al secțiunii cor din cadrul Cercului cultural artistic al școlii, un rol care îmi permite să îmbin pasiunea pentru muzică cu spiritul de echipă”, a spus Georgiana.
Tânăra spune că acum poate îmbina pasiunea pentru muzică cu dorința de a îmbrăca haina militară și că, în fiecare moment, învață o lecție nouă care o va ajuta în viitor .
”Muzica m-a învățat răbdarea, perseverența și puterea de a transmite emoții. Prin activitatea desfășurată în cadrul corului, încerc să insuflu colegilor mei dragostea pentru armonie, unitate și tradiție. Repetițiile și momentele petrecute împreună ne-au apropiat și ne-au oferit ocazia de a ne exprima într-un mod unic, consolidând astfel spiritul de camaraderie. Cred cu tărie că fiecare tânăr ar trebui să-și urmeze pasiunile și să-și construiască un drum bazat pe muncă, perseverență și curaj. Cariera militară oferă nu doar stabilitate, ci și un sentiment profund de apartenență și onoare. Iar arta, în orice formă a sa, ne ajută să ne păstrăm echilibrul și autenticitatea, indiferent de provocările pe care le întâlnim”, a mai sus Georgiana.
Iată un scurt fragement dintr-un concurs la care a participat Georgiana pe când avea doar 13 ani:
Adaugă comentarii