Actualitate

(Video) Primul liceu din Buzău care face pasul spre independența energetică! Economia la factura de electricitate va fi 20.000 de euro pe an

Buzăul va avea primul liceu independent energetic! Este vorba despre Colegiul Național ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” care în acest an a făcut trecerea de la energia convențională la energia verde. Totul a fost posibil cu ajutorul GreenGroup, care a sprijinit un proiect similar și la Școala nr.11, declarată prima școală circulară din România.

Proiectul de la Hasdeu este evaluat la 200.000 lei, iar sistemul fotovoltaic a fost puse în funcțiune încă din luna aprilie, iar instalația generează 5 MWh. Constantin Damov, Președintele GreenGroup, a explicat că energia verde produsă acoperă peste 60% din consumul total lunar al liceului, ceea ce va genera o economie de 15.000-20.000 de euro pe an la factura de electricitate.

Sistemul fotovoltaic a fost produs integral în Taiwan, fiind cel mai performant de pe piață, la acest moment. Panourile au o capacitate maximă de a transforma energia solară în energie electrică verde și au o durată de viață de 30 de ani.

Pentru ca liceul să devină 100% independent energetic pe viitor vor fi adăugate noi panouri fotovoltaice și va fi achiziționat și un sistem de stocare a energiei pentru gestionarea surplusului energetic.

Întregul proiect de la Buzău s-a făcut cu sprijinul Taiwanului. Astăzi, la Colegiul Hadeu a ajuns și David Nan-Yang Lee, Șeful Misiunii Economice a Taipeiului la Bratislava.

După ce a vizitat liceul, David Nan-Yang Lee, Șeful Misiunii Economice a Taipeiului la Bratislava, a promis că ar putea finanța și alte proiecte, cum ar fi un sistem de iluminat eficient energetic pentru sala de sport a Colegiului Hasdeu.

Invitatul din Taiwan a anunțat că țara sa și-a propus să împărtășească expertiza sa în IT și automatizări pentru a sprijini proiecte de succes în Buzău.

Buzăul va avea până la finalul anului 8 școli care vor trece de la energia convențională la energia verde. După Școala nr.11 și Colegiul Hasdeu, alte șase școli vor avea sisteme fotovoltaice. Este vorba despre trei școli generale și trei licee unde vor fi amplasate panouri solare în acest an, prin proiecte inițiate de Primăria Buzău.

Autorul știrilor

Marilena Dinu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Dacă am înțeles bine, cu o investiție (nu cheltuială!) de 40.000 de euro se vor face economii de 20.000 de euro pe an.
    Dar nu suntem în stare să facem asta oriunde este necesar. Noi aruncam bani la lăutari (vezi Drăgaica!).
    Trist!