Actualitate

(Video) Singurul loc din Buzău unde se poate face hidroterapie. Cum arată baza de tratament ce urmează să fie inaugurată

Singura bază de recuperare care va oferi hidroterapie pacienților cu limitări locomotorii, atât copii cât și adulți, este pregătită pentru inaugurare. Construcția s-a făcut în timp record, iar din luna februarie 2024 bolnavii care au nevoie de recuperare medicală în regim acvatic vor putea beneficia de primele tratamente.

Este vorba despre cel mai nou proiect finalizat de Spitalul de Boli Cronice de la Smeeni dezvoltat cu fonduri europene. Marilena Dobrescu, managerul unității medicale, a anunțat că totul a fost pus în funcțiune, iar în prezent se așteaptă obținerea autorizației de funcționare pentru bazinul în care se vor desfășura ședințele de recuperare medicală, document pe care îl vor avea până la finalul acestei luni.

”Vom avea o piscină care va trata pacienți cu recuperare pe bază de apă, vor fi echipamente pentru recuperare neuromotorie, acele lifturi mobile ca pacientul să poată să își facă recuperarea medicală în apă, o piscină cu apă normală, nu apă sărată, dar încălzită, cu echipamente medicale ce funcționează în apă, cu personal medical dedicat pentru această parte de recuperare medicală și alături de care se va face o recuperare activă în două săli de kinetoterapie de 200 m² cu echipamente care nu se pot găsi în partea aceasta de țară nici măcar la clinici private”, a declarat, la Focus Tv, managerul Spitalului Smeeni, Marilena Dobrescu.

Odată parcursă și această etapă, Buzăul va avea prima bază de recuperare medicală modernă, cu aparatură de ultimă generație pentru proceduri medicale pe care până acum pacienții le puteau face doar în alte orașe mari ale țării.  Practic vorbim de un bazin cu dimensiuni foarte mari (5/15 metri) , cu echipamente medicale în apă, respectiv bandă, bicicletă, trambulină de apă.

Marilena Dobrescu a explicat pentru sansanews.ro faptul că vor putea fi făcute tratamente atât pentru copii cât și pentru adulți și, pe lângă acest bazin, au fost amenajate și salină și saună individuală.

În plus, baza de tratament dispune și de altă aparatură medicală modernă cum ar fi cea pentru drenajul limfatic.

Toată construcția a fost realizată în mai puțin de doi ani, atât cu fonduri europene în valoare de peste 2,5 milioane de euro, atrase prin POR, cât și o cofinanțare în valoare de 1,7 milioane de lei asigurată de Consiliul Local Smeeni.

De recuperare medicală gratuită în noua bază vor putea beneficia atât pacienții spitalului, cât și alte persoane asigurate, conform unui contract încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Detalii aici.

Marilena Dobrescu

Sursa video Facebook Smeeni aici.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian