Actualitate

(VIDEO) Un ochi râde, altul plânge. Construcția A7 merge șnur pe unele loturi. Unde sunt cele mai mari probleme și ce decizie iau membrii Guvernului

Vizită de lucru, astăzi, pe traseul viitoarei autostrăzi a Moldovei, la care participă premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Cei doi au descins pe șantierele A7, inclusiv pe cele care traversează Buzăul.

Prima oprire a fost pe tronsonul Ploiești – Buzău al primei autostrăzi care va lega Moldova de Muntenia. Veștile sunt amestecate: pe de o parte, vestea bună e că pe primul lot, de la Dumbrava până la Mizil, într-un an se va putea circula, după cum a anunțat la fața locului ministrul Grindeanu. Progresul este bun, iar constructorul a dat asigurări că termenul de finalizare va fi respectat.

Pe lotul 2, în schimb, de la Mizil până la Pietroasele, lucrările sunt mult întârziate, iar constructorul bulgar a primit un termen de o lună pentru a se mobiliza pe șantier.

Marea problemă rămâne lotul 3 Pietroasele– Buzău, unde șirul nesfârșit de contestații a făcut să nu existe nici acum un contract semnat. Atât ministrul Grindeanu, cât și premierul Marcel Ciolacu, spun că întreaga responsabilitate este, în acest moment, a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Potrivit celor doi înalți oficiali, nu s-ar fi ajuns în situația de acum dacă CNSC nu ar fi dat, la interval de un an, două decizii care se bat cap în cap.

Cu totul alta este situația de la Buzău spre Pașcani. Toate loturile de pe tronsoanele Buzău – Focșani, Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani sunt construite de asocierea UMB – Tehnostrade, aparținând cunoscutului om de afaceri Dorinel Umbrărescu. Acesta a fost dat ca exemplu pentru modul în care se ocupă de lucrările angajate. Mai mult, de la Buzău până la Focșani se va circula pe autostradă până la sfârșitul anului viitor, anunță autoritățile.

De la Buzău până la Focșani, stadiul fizic al lucrărilor este avansat, după cum arată și directorul general al Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, care i-a însoțit pe cei doi înalți oficiali pe parcursul vizitei.

Tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii (4,6 km) – Stadiul fizic – 20%

Tronsonul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,8 km) – Stadiul fizic – 20%

Tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1 km) – Stadiul fizic – 22%

Tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani (10,94 km) – Stadiul fizic – 24%

Constructorul român lucrează pe 10 din cele 13 loturi ale A7. Construcția Autostrăzii Moldovei este finanțată prin Planul Național de Reziliență și Redresare.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian