Actualitate

(Video)”Performanță se face și într-un spital de provincie!” Care sunt condițiile pentru a o obține, în opinia unui medic tânăr de la Râmnicu Sărat

Comunicare și o strânsă colaborare între echipa medicală, managerul spitalului și autoritățile locale. Aceasta este, în opinia unui medic chirurg care recent a marcat o premieră medicală pentru Spitalul Râmnicu Sărat, cheia succesului. ”Performanță se poate face și într-un spital de provincie”, spune Andreea Maria Gibă Păscuțoi, medic specialist chirurgie generală din Târgu Mureș, care la mai puțin de un de de la venirea la Râmnicu Sărat a reușit să introducă pe lista serviciilor medicale intervențiile minim invazive pentru boala venoasă cronică. Detalii aici.

”Orice se poate atâta timp cât există conceptul “open minded”, performanța se poate face și într-un spital de provincie. Mai minunat ar fi ca, medicii tineri, proaspeți absolvenți ai rezidențiatului, din centrele universitare să își îndrepte atenția către provincie unde există pacienți cu patologie vastă, așa am completa resursa umană medicală atât de lipsită în Regiune și am putea în echipă ajunge la performanțe deosebite ale actului medical”, a spus Andreea Maria Gibă Păscuțoi, medic specialist chirurgie generală.

Invitată la Focus News, Andreea Maria Gipă Păscuțoi a vorbit despre sprijinul pe care l-a avut atât din partea conducerii spitalului cât și al autorităților locale astfel încât să-și poată pune în practică visul, și anume acela de a aduce la Râmnicu Sărat o intervenție care până acum, cel puțin în Regiune, se putea face doar în clinicile private.

”Este foarte important ca și administrația și cei care conduc spitalul să fie deschiși și prin discuții și printr-o strânsă comunicare să facem lucrurile acestea. Unul fără celălalt nu se poate. Dânșii fără specialiști nu se poate, noi fără dânșii nu. Cumva trebuie să existe o strânsă legătură”, a spus Andreea Maria Gibă Păscuțoi.

Medicul a explicat și că această atitudine îi va convinge pe tinerii rezidenți să accepte posturile din spitalele de provincie.

”Faptul că imediat ce am venit am avut discuții cu managerul, cu administrația și am primit un feedback pozitiv  nu am simțit niciodată să mă las bătută. Eu încurajez toți colegii, inclusiv pe cei care abia au terminat rezidențiatul, până să spună nu, să vină sa vadă ce se întâmplă într-un spital mic. Tendința este de a spune nu. Dar eu le spun, mai întâi, vină să dea o șansă interviului, să dea o șansă colegilor, să vadă dotările spitalului și abia apoi să se decidă dacă și-ar dori sau nu își desfășoară activitatea într-un spital de provincie. Să nu se lase influențați de ceea ce spun ceilalți”, a mai spus, la Focus News, medicul specialist.

Andreea Maria Gibă Păscuțoi este căsătorită și are o fetiță. De când s-a angajat locuiește cu familia la Râmnicu Sărat și spune că s-au adaptat cu toții foarte bine.

”Problema cea mai mare a tinerilor este că noi ne desfășurăm rezidențiatul în centre universitare, în orașe care ne oferă toate posibilitățile de dezvoltare. Și atunci prima întrebare este ”mă duc la Râmnicu Sărat și ce fac acolo extra spitalicesc. Acesta este cel mai mare dezavantaj. Dar, drumul până la București nu este atât de lung. Dar credeți-mă, înainte îmi adresam această întrebare, acum mă întreb când mai am eu timp liber. Am foarte mult de lucru la spital. Plus și la Râmnicu Sărat există Casa de Cultură, există evenimente, inclusiv la Buzău. Ușor s-a integrat și familia. Și aici există învățători foarte buni, activități extrașcolare pentru copii. Poți să ai o viață foarte frumoasă și cel mai important este că există liniște”, a spus Andreea Gibă Păscuțoi.