Actualitate

(VIDEO)Salutări de la Boboc! Ce mesaje au transmis elevii Școlii Militare de Ziua Mondială a Salutului

Salutul este expresia respectului reciproc, disciplinei, o formă elementară de acţiune interumană. Pe 21 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua Mondială a Salutului, un adevărat îndemn la comunicare, o acțiune atât de importantă în orice context.

Ziua Mondială a Salutului este marcată la Buzău într-un mod inedit. Elevii din cadrul Şcolii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene “Traian Vuia” Boboc au transmis pe rețelele de socializare un filmuleț în care au prezentat mai multe forme de salut, pentru a sublinia importanţa comunicării în toate domeniile de activitate.

„Salutul este o formă elementară de acţiune interumană, un factor important în comunicare care ajută la realizarea înţelegerii între oamenii de naţionalităţi sau de religii diferite.Indiferent de zona de pe mapamond unde sunt utilizate, formele de salut contribuie la ameliorarea relaţiilor interumane şi aduc un plus de culoare vieţii”, transmit tinerii de la Boboc .

În ţara noastră, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică. În timp ce bucureştenii se salută cu “Bună!”, ardelenii îşi spun “Servus!”. Indiferent de zonă, însă, formele de salut contribuie la îmbunătățirea relaţiilor interumane, astfel că în fiecare an la 21 noiembrie este subliniată importanţa comunicării în menţinerea păcii. 

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian