Cele mai bune universități din România se vor întrece în oferte la Buzău. Este vorba despre Târgul TehnoSKILLS, aflat la a doua ediție, oragnizat de Liceul Tehnologic ”Alexandru Ioan Cuza în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Evenimentul se va desfășura la Sala EuroCampus (str. Hangarului nr. 8, clădirea Bioterra, Buzău) și lista participanților cuprinde peste 10 unități de învățământ superior din toată țara.
” TehnoSKILLS le oferă elevilor șansa de a înțelege mai bine opțiunile academice și profesionale pe care le pot urma după terminarea liceului, dar și de a lua contact cu cele mai noi tehnologii. Expoziția interactivă din cadrul evenimentului include roboți, drone, ochelari 3D, bobine Tesla, imprimante 3D și multe alte surprize”, anunță oragnizatorii.
La târg sunt invitați elevii claselor a VII-a – a XII-a. Vizitatorii vor putea descoperi ofertele educaționale ale universităților, vor participa la activități interactive și ateliere demonstrative și vor avea ocazia să stea de vorbă cu specialiști din diferite domenii de activitate.
Universitățile participante sunt: Universitatea Națională de Științe și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea din București – Facultatea de Geografie și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
”În aceeași zi, între orele 9:45 și 11:00, va avea loc seminarul „O carieră în domeniul tehnologic se construiește din gimnaziu”, adresat directorilor din învățământul preuniversitar. Vor participa oficiali ai administrației locale, conducerea ISJ Buzău, reprezentanți ai universităților și ai mediului economic”, informează organizatorii.
La ediția precedentă a TehnoSKILLS, desfășurată în aprilie 2024, au participat 2.000 de elevi din întreg județul.








Adaugă comentarii