Actualitate

Viticultorii din Dealul Mare anunță demersuri pentru reluarea tragerilor antigrindină. ”Scoaterea din uz a sistemului este o greșeală totală a ministrului Agriculturii”

Este revoltă în rândul fermierilor după sistarea tragerilor antigrindină, iar viticultorii din Dealul Mare spun că scoaterea din uz a acestui sistem este o greșeală totală din partea ministrului Agriculturii. Alexandru Tomoiu, unul dintre viticultorii din Buzău, spune că a participat la înființarea punctului de lansare de la Pietroasele și că, de fapt, există studiile pe care le invocă acum oficialii din minister pentru sistarea tragerilor.

Grindina a făcut deja prăpăd în mai multe județe ale țării, iar agricultorii au asistat neputincioși la furia naturii fără să aibă nicio armă cu care să-și apere culturile. Sistemul antigrindină este oprit din toamna anului, iar sezonul agricol 2025 a fost primul, din ultimii 20 de ani, care a început fără sistemul antigrindină functional.

Decizia a fost luată de ministerul Agriculturii, ca urmare a presiunilor din partea unor organizații agricole mari. Pentru a fi pornit, ministerul Agriculturii spune că ar fi nevoie de mai multe studii și omologarea tehnică a punctelor de lansare.

”În prezent, lansările de rachete antigrindină sunt suspendate temporar, ca măsură de precauție, în lipsa unui studiu științific obiectiv, independent și complet care să evalueze impactul acestor intervenții asupra mediului și asupra regimului precipitațiilor în zonele adiacente punctelor de lansare.  De asemenea, sistemul nu poate funcționa în lipsa omologării tehnice a punctelor de lansare, conform cerințelor legale și de mediu în vigoare”, se arată într-un răspuns trimis de Ministerul Agriculturii pentru sansanews.ro.

Aceste informații sunt contrazice de fermierii din Buzău. De exemplu, Georgian Calotă, unul dintre marii agricultori ai județului, se întreabă cum a putut funcționa acest sistem timp de 20 de ani fără să existe aceste studii.

Georgian Calotă, femier Buzău

La rândul său, Alexandru Tomoiu, viticultor din Dealul Mare și fost director tehnic la Stațiunea de Cercetare Pietroasa spune că a fost prezent la înființarea punctului de tragere de la Pietroasele și că, de fapt , există aceste studii.

Alexandru Tomoiu

Alexandru Tomoiu susține că este o greșeală că acest sistem a fost oprit.

Împreună cu alți viticultori din Dealu Mare, Alexandru Tomoiu a anunțat că va face demersurile necesare către ministerul Agriculturii prin care va cere reluarea tragerilor antigrindină până pe 1 iunie.

Alexandru Tomoiu

Sunt și alți viticultori care cer pornirea sistemul antigrindină pentru că în cazul unui episod de vreme rea pagubele pot fi și de 100%.