Actualitate SĂNĂTATE

Vizitele la pacienții din Spitalul Județean, interzise! Din ce motiv s-a luat această decizie

Valul 6 al pandemiei de coronavirus începe să se resimtă în jduețul Buzău. Cazurile noi de infectare cu SARS CoV-2 sunt în creștere. Tendința se înregistrează în județ de la începutul acestei săptămâni, zilnic fiind înregistrate zeci de cazuri noi, mulți dintre pacienți fiind internați. În fața acestei situații, conducerea Spitalului Județean Buzău a decis să ia măsuri pentru a evita răspândirea virusului în spital, mai ales că sunt pacienți care s-au infectat în perioada în care erau internați. Astfel, începând de astăzi, bolnavii internați în Spitalul Județean nu mai pot fi vizitați de rude. Pachetele cu alimente, apă sau alte bunuri aduse de aparținători sunt luate de către infirmiere de la intrare și duse pacienților.

“S-a luat măsura interzicerii vizitelor aparținătorilor la pacienții internați în Spitalul Județean din cauza numărului în creștere al persoanelor infectate cu SARS CoV-2 și al pacienților internați în spital, confirmați cu coronavirus. Până acum, vizitele au fost permise în două intervale orare pe zi, dar, pentru a evita infectarea pacienților de la persoanele care vin în vizită, s-a decis restricționarea accesului în spital. În plus, sunt  multe prezentări la UPU, multe prezentări și prin DSP în centrele de evaluare pe care le avem deschise în județ, au început să fie multe cazuri și se constată o creștere de la zi la zi”, a declarat, pentru șansanews.ro, directorul medical al Spitalului Județean Buzău, medicul Ștefania Manolescu.

În această dimineață, în Secția Boli Infecțioase erau internați 12 bolnavi, tot atâția și la Pneumologie iar la Pediatrie COVID, 5 sugari. Cifrele se schimbă, însă, de la o oră la alta.

Luni, la nivelul județului, au fost 18 cazuri noi de coronavirus, marți s-au raportat nu mai puțin de 81 de noi pacienți, ieri 55 de noi îmbolnăviri, pentru ca astăzi să fie raportate 89 cazuri de infectare cu coronavirus. Sunt buzoieni de toate vârstele infectați cu SARS CoV- 2, de la copii de 4 luni, până la bătrâni de 94 de ani.