Actualitate

De ce cad podurile? Vlad Pufu, ieșire dură: ”Noi ne minunăm, dezbatem la tv, dar nu învățăm nimic!”

Situația în care a ajuns podul de la Nehoiu, de pe DN10, nu este singulară. Într-o intervenție la Focus TV, fostul senator Vlad Mircea Pufu, comunicator al PNL, a amintit despre câteva cazuri recente, care ar fi trebuit să reprezinte semnale de alarmă pentru autorități. Este cazul unui pod vechi din Vrancea, al cărui picior s-a rupt, dar și al unuia din Neamț, devenit zile în șir subiect de prime-time, după ce podul s-a prăbușit în timp ce mașinile circulau pe el.

”A fost un prim semnal care ar fi trebuit să fie luat în seamă”, a spus Vlad Pufu, care consideră că nimeni nu a învățat nimic din aceste lecții.

Principala problemă vine din lipsa clară a unei evaluări privind indicatorii de rezistență în ceea ce privește podurile.

”Este dovada certă a situației unei anchilozări a instituțiilor statului, fie ele din administrație, fie din zona de control. Pe de o parte pentru faptul că, de exemplu, aș vrea să văd și eu o evaluare națională a  întregii infrastructuri din acest județ. Noi de ani de zile nu mai investim în mentenanța infrastructurii pe care am moștenit-o dinainte de 1989, infrastructură solidă. Ne bucurăm de fiecare dată la tot felul de investiții, alergând să tăiem panglici și să ne batem în piept că am mai făcut câte ceva, dar în schimb vizavi de vechea infrastructură nu mai avem nicio evaluare”, a spus Vlad Pufu.

Comunicatorul liberal spune că s-a ajuns în această situație din vina celor responsabili, care, deși există legislație și chiar birocrație, nu respectă regulile și nu își fac treaba așa cum ar trebui. Practic, pe principiul timpul trece, leafa merge, în cazuri de acest gen totul a ajuns o dezbatere la televizor, fără finalitate.

”Noi, cu atâtea instituții ale statului bine plătite, împănate cu tot felul de funcționari care au concedii peste concedii, fac punți peste punți, salariile plătite la zi, cedăm așa într-o atitudine lașă față de niște oameni care nu înțeleg să respecte niște reguli în țara asta. Nu învățăm nimic din aceste lucruri. Se întâmplă caz după caz și uitați-vă că singura noastră reacție este să discutăm la televizor. Ne adunăm, facem, pasăm de colo-colo responsabilități, ne minunăm dacă sunt și victime, după care mergem către alte evenimente. Lucrurile rămân la fel. De ce? Pentru că în interiorul instituțiilor statului nu mai există proceduri sau dacă ele există nu sunt respectate pentru că dacă s-ar fi respectat n-am fi ajuns în situația de a vorbi astăzi despre acest pod,  care este traversat de camioane care depășesc limita legală. Păi nu mai avem ISCTR? Nu mai avem instituții care să reglementeze chestia asta? Adică ne declarăm neputincioși în fața unor tipi care își urmăresc doar interesul propriu, pentru că acolo despre bani discutăm, nu despre altceva”, a mai spus Vlad Pufu.

Vlad Pufu propune ca alocările de bugete să se facă în funcție de aceste urgențe și nu ”în funcție de numărul de voturi potențial pe care îl poate atrage o investiție”. Soluția e depolitizarea totală, după cum spune liberalul, care în același timp trage și un semnal de alarmă.

”Ce mă dezarmează cel mai tare este atitudinea aceasta defensivă în fața celor care nu respectă legea. Adică avem atâtea instituții ale statului, de la poliție rutieră, ISCTR, care ar fi trebuit să intervină în acest caz, camioanele de acolo depășesc cota de încărcare și noi nu facem nimic. Au luat de acolo panourile de avertizare și între timp a căzut podul. E un caz fericit între ghilimele pentru că nu s-a prăbușit în întregime și nu au existat victime. Eu încerc să trag un semnal de alarmă: ori ne trezim și începem să realizăm fiecare în dreptul lui –  funcționarii, managerii din instituțiile statului că trebuie să ne facem treaba și să avem o anumită responsabilitate la locul de muncă și fiecare în dreptul lui, ori dacă nu, România nu mai poate continua așa. Uitați-vă ce s-a întâmplat, am văzut cu toții unde s-a ajuns în societate, oamenii nu mai au încredere în instituțiile statului. Și asta vor să spună românii, că instituțiile trebuie să-și facă treaba, pentru că nu mai putem rămâne în această stare de indiferență”, a mai spus Vlad Pufu la Focus TV.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian