Un spital nou este mai mult decât necesar la Buzău, dar rămân în continuare numeroase necunoscute: cine vor fi beneficiarii, care va fi sursa de finanțare și multe altele.
După ce primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat că a găsit, în cele din urmă, un teren pe care să fie construit un spital nou și că unitatea va fi ridicată de către Primăria Buzău, senatorul PNL Vlad Pufu a vorbit în direct, la Focus Tv, despre importanța acestui proiect dar și despre numeroasele întrebări la care vor trebui date răspunsuri.
“Noi trebuie să ieșim din această fază de demagogie, de concurență între partide, între aliați, și să avem realizări concrete. Un proiect, dacă se vrea să se facă, se face. Noi trebuie să vedem ce va deservi acest spital. Cum îl facem, ce va deservi? Dacă va deservi doar municipalitatea, ce facem cu pacienții care vor sosi de la județ? Nu sunt tot ai noștri? Îi primim la municipiu, cine plătește?”
Pe de altă parte, senatorul PNL arată că nu lipsa unui teren, principala problemă ridicată până acum de autorități, a stat la baza amânării obiectivului. În realitate, conflictul dintre reprezentanții celor două administrații, Primăria Buzău și Consiliul Județean, dar și lipsa dorinței de a ridica un spital de la zero, au făcut ca Buzăul să nu beneficieze de o unitate medicală nouă, care, de altfel, este mai mult decât necesară. Asta în timp ce alte județe, cum ar fi Vrancea, au accesat fonduri europene și sunt într-un stadiu avansat cu proiecte similare.
“Dacă domnul primar dorește să facă acest proiect, deși, după părerea mea, este foarte greu să îl facă, nu terenul este problema, ideea este că e vorba de bani și de o neînțelegere la nivel local între primarul municipiului și președintele Consiliului Județean, ei fiind membri PSD. Atunci, această concurență sau neînțelegeri între dânșii, fac ca la ora actuală să nu fie o decizie pe tema aceasta. Noi puteam să facem spitalul de foarte mult timp, ori municipal, ori județean. Am pierdut zeci de ocazii să-l facem. Una a fost acum un an, doi, pe PNRR, să nu uităm lângă noi vecinii fac un spital modern la Vrancea. Ei nu au pierdut acest tempo. Drept urmare, dacă noi tot punem pe tapet problema asta cu terenul este doar să nu recunoaștem că avem o anumită întârziere și o lipsă de intenție să facem acest spital pentru faptul că va costa foarte mult.”
Costurile concretizării unui astfel de proiect sunt imense, după cum chiar primarul Toma a recunoscut că municipalitatea nu își va permite niciodată să suporte o asemenea investiție. Astfel, o colaborare Primăria Buzău-Consiliul Județean ar fi soluția pentru construirea unui spital nou, fie el municipal, fie județean, mai spune senatorul Vlad Pufu.
“Costă foarte mult. Eu cred că dacă ar fi bugetele reunite, ale Primăriei Buzău și Consiliului Județean, și cu ceva fonduri europene, s-ar putea face, dar nu a fost prioritizat. Să recunoaștem acest lucru, spitalul municipal nu a fost prioritizat. El a apărut ca o necesitate ulterior, după ce a fost o propunere dinspre zona buzoienilor, pe de o parte, preluată și de politicieni. Adevărul este că avem nevoie de un spital nou. „
Primarul Constantin Toma a anunțat joi, 27 ianuarie, că un spital municipal va fi construit, de primărie, pe un teren situat la ieșirea din oraș spre Vernești. Din primele calcule, costurile s-ar ridica la circa 75 mil. euro, fonduri pe care autoritățile vor încerca să le obțină de la Comisia Europeană.
Adaugă comentarii