Ultimul weekend din luna februarie aduce temperaturi neașteptat de mari. Temperaturile resimțite sunt de primăvară, iar tot sfârșitul de săptămâna va fi plin de soare, perfect pentru plimbări în aer liber.
Pentru sâmbătă, în Ziua de Dragobete, se anunță valori maxime între 16 și 21 de grade. Minimele la care ne așteptăm sunt între 5 și 8 grade.
„Valorile termice vor fi extrem de ridicate pentru aceasta dată. Maximele se vor încadra între 16 și 21 de grade, iar minimele între 5 și 8 grade. Cerul va fi variabil, pe suprafețe mici va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Izolat dimineața și local noaptea, va fi ceață”, transmite meteorolog Adrian Boariu
Nici duminică nu trebuie să uităm ochelarii de soare acasă, deoarece temperaturile resimțite vor fi tot mari pentru această dată.
„Duminică, regimul termic se va menține cu mult mai ridicat decât în mod specific datei. Cerul va fi temporar noros și izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi între 14 și 19 grade, iar cele minime între 4 și 7 grade. Pe alocuri, va fi ceață”
Adaugă comentarii