Pagube uriașe pentru un parc de dezmembrări auto din Buzău. Un incendiu a cuprins, în această dimineață, mai multe mașini aflate în curtea unei societăți.
Alarma s-a dat la 03.15, la parcul auto din localitatea Vadu Pașii. Imediat, la fața au ajuns mai multe echipaje de pompieri care au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
”Intervenția s-a desfășurat în condiții deosebite din cauza emisiilor mari de fum și a direcției vântului care intensifica flăcările la autoturismele incendiate. S-a reușit, într-un interval de timp relativ scurt, stingerea incendiului, fiind afectate un număr de aproximativ 27 autoturisme. Au fost salvate clădirile și mașinile din vecinătate”, informează ISU Buzău.
În urma cercetărilor efectuate, a fost stabilită cauza probabilă de incendiu, aceasta fiind scurt-circuitul electric produs la instalația electrică a unui container – vestiar din apropiere.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, pompierii au mai fost solicitați la alte 35 de intervenții.
- 2 intervenții ce a constat în stingerea incendiilor;
- 16 cazuri S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- 8 activități de control;
- 4 alte situații de urgență;
- un accident rutier;
- o recunoaștere în teren;
- 4 activități informare preventivă
Adaugă comentarii