Alertă Coronavirus Buzău

Zi neagră. 9 decese în rândul bolnavilor cu COVID, 167 de cazuri noi de boală și 6 reinfectări

Zi neagră, la Buzău. Direcția de Sănătate Publică anunță, marți, nu mai puțin de 9 decese asociate infecției cu coronavirus. Este un număr foarte mare de morți în rândul bolnavilor infectați cu SARS CoV-2, printre cele mai negre bilanțuri de la începutul pandemiei.

Victimele coronavirusului au între 60 de ani și 87 de ani si sunt din Ramnicu Sărat, din Buzău și Gherăseni.

Pe de altă parte, sunt raportate, marți, 161 de cazuri noi de COVID, dar și 6 pozitivări în rândul celor care au mai trecut o dată o dată prin boală.

Pacienții au vârste cuprinse între un an și 93 de ani, în cazul tuturor, epidemiologii realizând în aceasta perioadă anchetele specifice.

Pe de altă parte, se constată din raportul zilnic al autorităților medicale, că în ultimele 24 de ore, s-au făcut la Buzău doar 292 de teste. Cum 167 au arătat prezența virusului, înseamnă că rata de pozitivare e extrem de mare, in această perioadă.