Actualitate

Zilele Chișinăului și Buzăul Fest, un singur eveniment de amploare. Detaliile oferite de Neagu în timpul vizitei delegației din Moldova, la Consiliul Județean

O delegație din Republica Moldova din care a făcut parte chiar primarul general al municipiului Chișinău, oraș cu care Consiliul Județean a încheiat anul trecut un protocol de colaborare, a ajuns marți la Buzău. Oaspeții au fost primiți de președintele Petre Emanoil Neagu care i-a întâmpinat cu vești bune. 2022 va fi un an în care se vor vedea și mai mult roadele colaborării dintre Buzău și Chișinău iar în vară va fi organizat un eveniment de amploare, în premieră pentru Buzău.

Mai exact, președintele Consiliului Județean a decis ca Zilele Chișinăului, eveniment organizat anul trecut pentru prima dată, să se desfășoare la începutul verii, și nu în septembrie, cum s-a întâmplat în 2021. Mai mult, evenimentul va căpăta o altă amploare dat fiind faptul că se va organiza în același timp cu Buzău Fest, un eveniment deja cu tradiție pentru buzoieni.

„Vreau să continuam tradiția Zilelor Chișinăului la Buzău și sper ca de această dată pandemia să ne lase să ne manifestăm așa cum trebuie și să facem ceva mult mai amplu. Nu aș mai vrea să ne ducem în septembrie și as vrea să facem acest lucru mai devreme. Reînviem Tabăra de la Măgura și Zilele Chișinăului vrem să le facem concomitent cu Buzău Fest, în mai multe locații din municipiu și județul Buzău, la începutul lunii iunie pentru că este vară. Atunci este și Ziua Internațională a Copilului și lumea este puțin mai veselă și cred că, după tot ce s-a întâmplat, oamenii au nevoie și de cultură.  Urmărim promovarea tradițiilor, publicul nostru țintă sunt tinerii, vrem să promovăm locurile noastre tradiții din Basarabia și România, copiii care fac artă din cele două țări. Tot atunci aș vrea sa marcam și intrarea Ținutului Buzăului în rândul Rețelei Globale a Geoparc-urilor UNESCO pentru că până atunci sper să primim și acreditarea”, a spus Petre Emanoil Neagu.

Ideea a fost apreciată și de primarul Chișinăului, Ioan Ceban, care a anunțat că după încheierea colaborării cu Consiliul Județean Buzău, s-a întâlnit și cu alți oficiali din România pentru a aplica modelul de bună practică dintre Buzău și Chișinău.

„Am venit în România pentru a discuta cu mai multe autorități despre proiecte pe care le putem face împreună. Consiliul Județean Buzău este primul Consiliul Județean cu care am format un acord și avem și primele rezultate foarte frumoase. Am reușit să ajungem la Buzău cu un program extraordinare pe trei zile și avem realizări și în infrastructură și în educație. Cred că este foarte important să punem în relații tinerii și mă bucur că putem face acest proiect de reabilitare a scuarului catedralei, locul unde se întâlnește probabil toată lumea în Chișinău și să  facem bineînțeles și alte proiecte”, a declarat, marți, Ioan Ceban, primarul municipiului Chișinău.

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău și ai Primăriei municipiului Chișinău au avut o conferință de presă comună în timpul căreia au anunțat, pe lângă evenimentul de amploare din această vară, și că proiectele pe care le-au derulat în comun în primul an de colaborare vor continua și în 2022.

„Am prins bani în buget să continuam proiectele cu frații noștri mai mici de peste Prut. Încă de la începutul anilor 90 noi avem o colaborare bună cu Soroca am continuat cu Dubăsari și mai târziu am ajuns la Chișinău. Am făcut un lucru fantastic împreună cu Primăria Chișinău. Am reabilitat un scuar care se cheamă Nicolae Titulescu de la a cărui naștere se vor împlini în martie 150 de ani, iar în această vară ne-am propus  să reabilităm Parcul Central unde se găsește și statuia lui Ștefan cel Mare”, a spus președintele CJ Buzău Petre Emanoil Neagu.

Delegația din Moldova care a ajuns la Buzău a fost formată din primarul municipiului Chișinău, Ioan Ceban,  pretorii sectoarelor Botanica, Buiucani și Rișcani Diana Guba, Vadim Brînzaniuc și Vlad Melnic și de șefii Direcției Generale Asistenta Medicală și Socială din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău și al Direcției Transport din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău Boris Gîlcă și Vitalie Mihalache.