Actualitate

2021, anul recordurilor meteorologice pentru o localitate din Buzău! ANM a emis o atenționare și pentru aceste zile

Temperaturi de vară la final de toamnă și vreme geroasă aproape la început de vară. Cu alte cuvinte, temperaturi extreme și total neobișnuite pentru perioadele respective. Asta a adus anul 2021 pentru locuitorii dintr-o comună buzoiană care au trecut de la cald la ger și invers atunci când se așteptau mai puțin.

Recordurile meteorologice au fost înregistrate în localitatea Vintilă Vodă, acolo unde un buzoian a stat în fiecare zi cu ochii pe starea vremii. Potrivit acestuia, pe 5 noiembrie 2021 la Vintilă Vodă s-au înregistrat 28 de grade, iar pe 7 mai 2021 mercurul din termometre a coborât până la minus 1.3 grade Celsius.

” Temperaturi extreme pentru luna respectivă: + 23.3 °C – 26 februarie;  -1.3°C – 7 mai ; + 0.1°C – 22 septembrie ; + 28°C – 5 noiembrie” a scris Drenea Constantin.

Nici 2022 nu se mai prejos astfel că meteorologii anunță pentru luna ianuarie temepraturi mult mai ridicate decât normalul perioadei.

” În săptămâna 3 – 10 ianuarie, valorile termice vor fi mai ridicate cu circa 4 grade decât cele specifice pentru această perioadă (minus 4 – minus 2), în toate regiunile. Precipitațiile vor fi local excendentare în regiunile nordice, dar și deficitare în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de nivelul normal pentru acest interval”, anunță G4Media.ro.

Chiar și așa, în zona de munte a județului este anunțată, pentru intervalul 2-4 ianuarie, o vreme severă, cu vânt puternic.

Prima avertizare va intra în vigoare de astăzi, de la ora 23.00 și este valabilă până pe 3 ianuarie , ora 8.00.

 ”În intervalul menționat, în Carpații Orientali vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h”informează ANM.

A doua avertizare de cod galben de vânt în zona de munte a Buzăului va intra în vigoare de mâine de la ora 8.00 și este valabilă până pe 4 ianuarie, ora 10.00.

”În intervalul menționat, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…65 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului”, informează ANM..