După săptămâni bune de acalmie, fără cazuri de COVID-19 sau cu unul, cel mult două infectări pe zi, Buzăul, înregistrează, miercuri, 3 îmbolnăviri.
Este vorba despre pacienți cu vârste cuprinse între 24 și 54 de ani care au primit vestea că sunt pozitivi după ce au fost testați cu teste rapide antigen. Unul dintre bolnavi a fost testat la Urgențe, în Spitalul Județean, acolo unde a ajuns pentru că se simțea rău, altul a fost testat de Ambulanță iar cel de-al treilea, la medicul de familie.
Bolnavii sunt din Buzău, Vernești și Smeeni.
În ultimele 24 de ore, la Buzău s-au efectuat 299 de teste.
Cu aceste trei cazuri, Buzăul a ajuns să numere, de la debutul pandemiei de coronavirus,12.601 bolnavi de COVID-19, dintre care 439 au decedat.
In acest moment, în Buzău, sunt în carantină la domiciliu 730 de persoane, iar în izolare alte 11.
Adaugă comentarii