Divertisment

7 octombrie, Ziua Zâmbetului şi a faptelor bune

Zâmbetul este molipsitor şi uneşte oamenii, înseamnă apreciere, bucurie sau mulţumire şi pentru că dă o stare de bine, ne prelungeşte viaţa. Ideea de a avea o astfel de zi îi aparţine artistului american Harvey Ball care a creat smiley face, şi care, în 1999, a decretat ca prima zi de vineri din octombrie să devină Ziua Mondială a Zâmbetului şi a faptelor bune.

Zâmbiţi, faceţi o faptă bună şi ajutaţii şi pe alţii să zâmbească! – acesta este motto-ul zilei de astăzi.

Şi nu e greu să zâmbim, pentru a procesa o clipă de fericire, creierului nostru îi trebuie doar o sutime de secundă.

Zâmbetul însufleţeşte, îndulceşte, luminează, consimte, nu costă nimic, este şi plată şi răsplată, îţi schimbă înfăţişarea şi este o cochetărie.

Zâmbetul în sine ne face să ne simţim fericiţi şi să zâmbim, dacă surâsul nostru arată plăcere şi bună-dispoziţie şi nu din ironie, ură sau chiar frică.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian