Actualitate

A MURIT LIVIU BADIU DE LA SERVICIUL PATRIMONIU DIN PRIMĂRIA BUZĂU

Consilierul principal Liviu Badiu, funcționar public în cadrul Serviciului Patrimoniu din Primăria Buzău,  a fost găsit decedat la domiciliu, într-un apartament din zona Unirii, luni noapte, în jurul orei 22.00.

Inginerul Badiu a lucrat mai multă vreme în Palatul Comunal după ce, ani în șir, a ocupat mai multe funcții de conducere în diverse instituții ale statului, în județ, cei mai mulți în calitate de director la fosta societate de stat Piscicola.

Potrivit unor surse oficiale, Liviu Badiu avea în ultima vreme niște probleme de sănătate cronice, astfel încât în urmă cu circa un an a cerut suspendarea din funcția de la Primărie și a rămas într-un concediu medical prelungit, la domiciliu.

Se pare că vecinii lui Liviu Badiu au fost cei care au sesizat autoritățile după ce au încercat mai multe zile să dea de el, pentru a da citirea la apometre. Pentru că luni au început să simtă un miros greu pe casa scării, oamenii au sunat la 112 și au cerut sprijinul Poliției, al pompierilor și al Ambulanței. Echipele de intervenție au intrat în apartament și l-au găsit mort pe inginerul Badiu, cel mai probabil decesul survenind cu zeci de ore în urmă.

Liviu Badiu avea 59 de ani. El a fost căsătorit cu fosta șefă a OPC Buzău, Liliana Badiu, și a fost fiul fostului prim procuror al Parchetului de pe Lângă Tribunalul Buzău, Radu Badiu. Soții Badiu au un copil, care este medic chirurg.

Autorul știrilor

Andra Vasilescu

4 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Părăsit de familie, care nu ii vroia decât averea, sfătuit de colegi sa renunțe la serviciu, singur și fără resurse….
    Dumnezeu să aibă grijă de tine vecine și sa îi pedepsesca pe cei care au profitat de bunătatea ta și te-au sfătuit sa renunti !!! Am sa te aștept sa mă suni sau sa mă strigi când îți uiți cheia de la interfon. Drum lin printre ingeri!

  • Liviu Badiu nu avea nicio problema de sanatate, nu a avut nici macar o zi de concediu de medical in 20 de ani, documentati-va!El si-a suspendat activitatea pe perioada determinata din cauza presiunilor si umilirii la care a fost supus de actuala sefa de la Patrimoniu, Rodica Cuza, sotia directorului urbis Daniel Cuza, pentru a semna niste acte care erau la limita legalitatii si pentru a se ocupa de lucruri care nu tineau de fisa postului. Stie toata Primaria acest lucru, ca si familia sa. Liviu Badiu a fost un profesionist de valoare, un om calm, munitor si foarte inteligent. Inima lui s-a oprit din cauza nedreptatilor.

    • Așa ziceți voi puturoșiI din Primaria Buzau. Nu avea nici o boala ? Nu știi de câte ori nu l-am găsit căzut în fata blocului și l-am carat în casa. Familia știe ? Familia doar căra. ORICE. Unde era familia în weekend ? L-Au sunat măcar o dată să vadă ce face ? Știi de câte ori i-am dus mâncare și conserve facute de nevasta mea ? Eu știu ca avea o boala, tu vorbești doar ca sa săi vina pe alții . L-Ai întrebat vreodată de când nu a mâncat ? I-ai dat un borcan de zacusca ?

      • Si uita-te bine la poza publicata. Pare un om sanatos ? Avea vanatai peste tot, ori vrei sa spui ca tot aia de la serviciu i le-au facut ? Vorbesti ca sa te afli in treaba tocmai pentru ca probabil la serviciu plimbi hartii. Rusine sa-ti fie

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate