Actualitate

Accident la Popasul Merei. 2 soți au ajuns la spital (FOTO)

Accident pe DN1B, în zona Popasului Merei. Două persoane, șoț și soție, au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme.

Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea un autoturism dinspre Merei către Stâlpu, un șofer de 33 de ani, din Merei, la intersecția DN1B cu Dj203 G, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe DN1B pe direcția Ploiești către Buzău, de către un bărbat în vârstă de 41 de ani din Vrancea.

Accidentul s-a soldat cu rănirea buzoianului și a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 30 de ani din Merei. Cei doi soți au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

Publicitate