Actualitate

(UPDATE) Accident pe DN2E85. O mașină a intrat într-un podeț

UPDATE: Polițiștii vin cu primele precizări privind accidentul produs la Poșta Câlnău. Un șofer de 65 de ani, din Brăila, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un podeț. Autoturismul s-a oprit lângă gardul unei gospodării. Bărbatul a fost preluat de Ambulanță pentru investigații medicale. Potrivit unor surse, brăileanul ar fi declarat că i-ar fi venit rău, moment în care ar fi pierdut controlul volanului. Urmează ca șoferul să fie investigat de medici. Concluziile acestora și cercetările polițiștilor vor stabili exact ce s-a întâmplat.

“Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Buzău către Râmnicu Sărat, un șofer de 65 de ani, din Brăila, a pierdut controlul asupra direcției, a ieșit în afara părții carosabile, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un podeț. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 65 de ani, din Brăila, acesta fiind preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul s-a produs accidentul.”

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident rutier a fost semnalat, marți în jurul orei 11:00, pe DN2E85, la Poșta Câlnău. POtrivit IPJ Buzău, ar fi vorba despre o singură mașină implicată în evenimentul rutier. Vehiculul ar fi părăsit carosabilul și ar fi intrat în coliziune cu un podeț.

În urma accidentului, traficul este dirijat pe DN2E85. Polițiștii sunt la fața locului pentru cercetări.

Vom reveni!