Divertisment

Amadeus, 21 de ani de la lansare. Fetele sărbătoresc cu un concert în Cairo

Fetele de la Amadeus sărbătoresc 21 de ani de la prima apariție. Tinere și cu pasiune mare pentru muzică, cele patru componente ale trupei sunt o surpriză în industria muzicală românească, după ce cu perseverență au reușit să se mențină, să rămână în picioare. Trupa este un amestec de sensibilitate, dezinvoltură şi studii universitare de muzică clasică. Da, e loc și pentru un asemenea proiect, deși trending-ul muzical arată ca fiind alta direcția de succes a artiștilor din țara noastră. Acum, fetele sunt în Cairo, să concerteze. Le merge excelent și sărbătoresc prin muncă.

21 de ani au însemnat proiecte multe, concerte mai mult în afara granițelor și o schimbare de componență, căci unde sunt numai fete apar și discuții. Andreea Runceanu, Bianca Gavrilescu, Patricia Cimpoiaşu şi Laura Lăzărescu sunt astăzi cele patru membre ale trupei Amadeus.

Buzoianca Andreea Runceanu a fost prima venită în Amadeus, atunci când a luat fiinţă grupul, în anul 2000, la iniţiativa lui Adi Ordean, care dorea să alcătuiască o trupă de fete exclusiv instrumentală, dar actuală, care să poată îmbina pop-dance-ul cu instrumente electrice diferite. Acum, Amadeus este unul din cele mai populare grupuri muzicale româneşti, cu numeroşi fani în toate colţurile lumii. Fetele şi-au câştigat locul în sufletul oamenilor din toată lumea, în calitate de artist independent, fără sprijinul unei case de discuri. Canalul lor de YouTube are peste 160 de milioane vizualizări pentru videoclipurile lor.



Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian