Actualitate

Au fost filmați, iar amenzile le vor primi acasă! Sistemul e-Sigur a surprins zeci de șoferi zburând pe șoselele din Buzău

Polițiștii din Buzău au fost prezenți, zilele trecute, în zonele cu risc de producere a accidentelor de circulație, pe fondul vitezei excesive. Oamenii legii au scos pe șosele atât radarele din cadrul sistemului e-Sigur, cât și alte aparate pentru monitorizarea vitezei. Și nu puțini au fost șoferii prinși că încalcă regulile de circulație și, în ciuda riscurilor majore de producere a unor accidente grave, apasă pedala de accelerație mult peste limită.

Numai în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, au fost aplicate aproape 500 de  sancțiuni, aproape jumătate fiind pentru viteză. În circa 50 de cazuri, a fost  vorba despre neregulile surprinse de radarele din cadrul sistemului e-Sigur, amplasate în zonele cu risc crescut de producere a accidentelor.

“La final de săptămână, polițiștii rutieri din Buzău și Vrancea au acționat coordonat, pe DN2E85, prin amplasarea radarelor în sistem „CASCADĂ”, pentru combaterea accidentelor rutiere grave ce s-ar putea pe fondul nerespectării limitei legale de viteză, respectiv a efectuării manevrelor de depășire neregulamentară. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 487 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 192 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 46 dintre abaterile privind regimul legal de viteză au fost constatate în urma utilizării  sistemului de monitorizare a traficului rutier „e-Sigur””, transmite IPJ Buzău.

Polițiștii au aplicat amenzi, dar au reținut și zeci de premise.

“Pe lângă punctele – amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a 17 conducători auto a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării. În alte 14 situații ce au impus reținerea permisului de conducere a fost vorba despre nerespectarea regulilor privind depăşirea, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, comportament agresiv în trafic și pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, poliţiştii au întocmit şi 3 dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației.”

De luna aceasta, sistemul e Sigur, care are ca scop principal prevenirea şi reducerea accidentelor de circulație, a fost extins în toată țara.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Vremuri grele. S a dat liber la rutieristi sa si faca planul, altfel nu si iau malaiul. Trai neneaca pe bani lui nea manivela. Sa vezi harnicie pe capul lor, daca nu ii arde nea Ciolacu la cascaval.. Pe ei si pe buzunarele lor. Moderare

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian