Actualitate Șansa de Nehoiu

Podul de pe DN10, care stă să cadă, va fi închis! La ce soluție s-a ajuns

Situația critică în care a ajuns podul de pe DN10, din orașul Nehoiu, al cărui trotuar s-a prăbușit în urmă cu circa două săptămâni, determină instituțiile abilitate să dispună măsuri de urgență, pentru a evita orice incident. Cert este că podul actual nu mai poate fi reabilitat, ci trebuie construit un pod nou. Însă, până la obținerea documentelor și parcurgerea tuturor pașilor necesari, podul actual va fi închis, iar traficul va fi preluat de unul provizoriu.

În urma unor noi analize și discuții care au avut loc astăzi, la Nehoiu, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău anunță că în cel mai scurt timp traficul va fi deviat pe un pod provizoriu, care va fi construit în aval de cel existent, iar cel șubred va fi închis.

Foto Instituția Prefectului-județul Buzău

“Ca urmare a degradărilor majore apărute pe trotuarul stâng al podului și a expertizei tehnice care a încadrat podul în clasa tehnică IV, astăzi, o comisie formată din reprezentanții mai multor instituții( Instituției Prefectului- Județul Buzău, ISCTR, IPJ, DRDP, ISU, IC și Sistemul de Gospodărire a Apelor) s-a deplasat la Nehoiu. În urma inspecției de astăzi s-a impus construirea unei variante ocolitoare peste râul Nehoiu în aval de podul existent, soluție care a fost data și de proiectantul podului. De îndată ce finalizăm partea de documentații cu avize și cu licitație, licitație ce va fi dîn regim de urgență, sperăm ca într-o săptămână să fianlizăm aceste etape, apoi în două, maxim trei săptămâni această variantă să fie construită”, a declarat, la Focus Tv, directorul DRDP Buzău, Sorin Robu.

Podul provizoriu, care va prelua întreg traficul de pe DN10, la intrarea în Nehoiu, va fi construit în regim de urgență. Deja proiectul pentru acest obiectiv este gata.

“În urmă cu câteva momente am primit și proiectul pentru această variantă ocolitoare în regim de urgență și vom demara lucrările foarte repede. Această variantă ocolitoare va fi realizată în aval de podul existent, va fi făcută din prefabricate, ăsta este și motivul pentru care se va face atât de repede și în momentul în care va fi finalizat, acest pod se va închide circulației.”

Între timp, rămân în vigoare restricțiile de trafic impus încă de săptămâna trecută pe podul de la Nehoiu ce urmează să fie închis, în câteva săptămâni, conform directorului DRDP Buzău, Sorin Robu.

  • Restricțiile de trafic impuse (circulație pe o singură bandă, prioritate Buzău-Brașov).
  • Limitările de viteză (30 km/h, 10 km/h).
  • Restricțiile de tonaj (MTMA < 30 tone).

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Primesc nostalgia comunista, si dupá multi ani observi Ca Nici un om persona na mai fácut revizie ,”Dar dece, e opera dura a mult iubit si stimata comunisti”, pe atunci zicea bunicu podurile nu se prabusesc , numai AN razboaie, Sandu intre inamicu, asacum a fost AN Moldova, acum e russa Dar vom deveni IAR risi si vom deveni putamieri si noi fraeri din fraeri .
    Ne Place Cozzile , CAND se rupe un pod se face oooo,coooadaaa.
    Si noi ne Place nu muncim.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian