Nici nu au început bine înscrierile pentru Regiunea Sud-Est în Programul Casa Verde Fotovoltaice că s-au și încheiat. Fondurile s-au epuizat rapid: în doar 6 minute!
La ora 10.00 s-a deschis sesiunea de înscrieri în programul ”Casa Verde pentru Regiunea Sud-Est. Persoanele care locuiesc în județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea s-au putut înscrie online pentru a obține de la stat 20.000 lei pentru montarea unui sistem fotovoltaic de aproximativ trei kilowați. Fondurile alocate pentru această regiune au fost de 212 milioane de lei. Au fost prevăzute trei zile pentru înregistrarea documentelor necesare, dar nu a fost nevoie decât de 6 minute. În cele 6 minute, bugetul de peste 212 milioane lei alocat Regiunii Sud-Est a fost epuizat.
În cele 6 minute s-au înscris 10.620 persoane fizice din regiune. Cele mai multe dosare, 2.272, au fost depuse în județul Constanța. Urmează Buzăul cu 2.238 dosare, județul Galați – 2.000 dosare, Vrancea – 1.983, Brăila – 1.096 dosare și județul Tulcea – 1.031.
”Programul Casa Verde Fotovoltaice continuă, astfel, în perioada următoare, peste 650 milioane lei vor fi accesați de persoanele fizice, conform calendarului, în regiunile Sud Muntenia, Sud Vest și Vest. Importanța acestui program național este confirmată de interesul major în accesare fondurilor de viitorii prosumatori, ceea ce ne determină să avem încredere că vom îndeplini obiectivul stabilit, acela de a creşte capacităţile de producere a energiei electrice din surse regenerabile”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.
După finalizarea înscrierilor în toate regiunile, Administrația Fondului de Mediu va publica lista cu firmele acreditate. Va exista un termen de 90 de zile, perioadă în care persoanele fizice vor intra în contact cu aceste companii pentru instalarea panourilor.
Ediția de anul acesta vine cu noutatea că beneficiarii își vor putea monta panourile doar la adresa din buletin. Cei care aplică la programul Casa Verde Fotovoltaice vor primi o sumă fixă, 20.000 de lei, iar contribuția proprie trebuie să fie minim 2.000 de lei.
Adaugă comentarii