Divertisment

(FOTO) Buzău Fest, primele concerte de la Monteoru, peste 5000 de spectatori

Atmosferă electrizantă și public numeros în prima seară de concerte organizate la Sărata Monteoru, în cadrul Festivalului Buzău Fest reunit cu Zilele Chișinăului. Câteva mii de oameni, majoritatea din județul Buzău, dar și vizitatori din județele învecinate, au ajuns în stațiunea buzoiană să se bucure de atmosfera de festival.

Grătarele au sfârâit, la standuri meșterii și-au etalat produsele originale, berea a curs, iar atmosfera s-a animat, mai ales că de la ora 20,00, organizatorii au dat startul primei seri de concerte. Cei dintâi au urcat pe scenă The Motans, formație constituită în în jurul solistului de origine basarabeană, Denis. Publicul i-a primit cu căldură pe artiști și a fredonat, până la final, fiecare melodie, răsplătind prestația de pe scenă cu aplauze și multă interacțiune.

Al doilea moment așteptat a fost cel al Innei, concert care a început în jurul orei 21,30. Atmosfera a devenit electrizantă, mai ales că artista are experiența concertelor cu public numeros care trebuie ținut în priză. Hituri precum Flashbacks sau Iguana, dar și celebrul Pohui pe care artista l-a lansat împreună cu Carla s Dreams, au răsunat până spre finalul serii.

Dacă la începutul concertelor publicul număra în jur de 2 500 de persoane, după ora 20, 30, în spațiul din fața scenei, dar și în împrejurimi erau peste 5000 de oameni. Seara a decurs fără incidente, iar spectatorii s-au bucurat de evenimentul fără restricții, după pandemie.

Sâmbătă seara, spectacolele vor continua, la Sărata Monteoru, invitați fiind Frații Advahov și Zdob și Zdub.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian