Actualitate

Buzăul renunță temporar la colectarea separată a gunoiului biodegradabil. Nu e nicio ușurare, tot mult plătim!

Gunoiul pe care îl colectează în gospodării, separat, pe fracții, sau la grămadă, îi costă pe buzoieni din ce în ce mai mult. Invariabil, anunțurile primăriei și operatorului de salubrizare sunt de creștere a tarifelor, ajustările fiind întotdeauna în sus. Așa se întâmplă și luna aceasta când, din cauză că nu avem o rampă de compost, primăria renunță la colectarea deșeurilor biodegradabile, fracție pentru care a cheltuit deja în amenajarea de rampe specifice.

Ghici ghicitoare: cât ne costă gunoiul?

Vestea că nu se introduce această nouă fracție, este însoțită de anunțul unei diminuări de tarife, dar doar parțial, pentru că vom avea de plătit mai mult pe tona de gunoi nesortat dus la groapa de gunoi. Practic, tariful pentru populație se diminuează cu 2,62lei/persoană/lună, iar pentru agenți economici cu 12,68/mc fără. Ideea este că, la momentul la care vom colecta această fracție separat, tariful se va ajusta cu sumele necesare pentru a achiziționa recipienții. Până atunci, vor plăti mai mult cu 0,41 lei/persoană/lună utilziatorii casnici și cu 2,01 /mc cei non casnici, pentru că a crescut tariful de depozitarea a gunoiului nesortat la groapa de gunoi de la Gălbinași.  

Primăria, prin explicațiile date de viceprimarul Ionuț Apostu, vine cu propunerea de a privi către partea plină a paharului și anume aceea că buzoienii nu vor fi nevoiți să plătească, cel puțin deocamdată, contravaloarea recipienților pentru gunoi biodegradabil.

”Toate apartamentele urmau să fie dotate cu o găletușă maro cu pungi biodegradabile, pentru colectarea acestor deșeuri, dotare care ar fi implicat costuri suplimentare în tariful pentru cetățeni. Având în vedere că la acest moment investiția propusă de societatea de salubrizare pentru realizarea unei stații de compost nu a fost finalizată, am propus CLM amânarea implementării acestei măsuri până când vom avea stația de compost funcțională, ceea ce presupune o scădere a tarifului de salubrizare…Toate aceste investiții făcute de societatea de salubrizare vor fi amortizate în timp și vor fi decontate în cadrul noului contract, motiv pentru care se înregistrează și o ușoară creștere.”

De fapt, buzoienii plătesc deja tarife majorate în care sunt incluse costurile cu investițiile la care a fost obligată societatea de salubritate, societate căreia tocmai i-a fost încredințat un nou contract de delegare a gestiunii serviciului. La încheierea noului contract, tariful pentru abonații casnici s-a majorat cu 5,5 lei ajungând conform unui calcul simplu, la 22,45 lei. Este destul de greu de spus cât va plăti până la urmă buzoianul de rând, căci din cei 22,45 lei se scade suma de 2,62 lei, adăugându-se creșterea de 0,41 lei. Peste acestea toate, vine o scădere care nu este fixă de la o lună la alta pentru că depinde de suma pe care operatorul de salubritate o câștigă din valorificarea deșeurilor reciclabile colectate din tot orașul. Dar, dacă locatarii fac parte din asociații de proprietari care au fost penalizate cu instituirea unui tarif dublu pentru că n-ar colecta selectiv, din nou, suma se modifică, dublându-se. Pe o asemenea formulă de calcul, e imprevizibil pentru orice cetățean cât plătește, lunar, pentru gunoiul pe care îlproduce în propria gospodărie.  

Tocmai această politică din seria ”Dacă nu poți să-i convingi, zăpăcește-i!” este criticată de cetățeni. Lipsa de transparență în privința tarifelor are un efect de descurajare a populației în a susține strategiile locale privind colectarea gunoaielor, problemă, de altfel, spinsoasă pentru orice administrație locală.

”Ceea ce eu nu înțeleg este de ce s-au stabilit niște tarife pentru un serviciu de colectare separată a biodegradabilelor, pentru ca, în aceeași lună, să se renunțe. Omul nici nu are cum să știe cât va plăti pentru că se spune, într-un mod total netransparent, că scade tariful cu 2,62 lei. De la cât se pornește? La cât ajunge? Trebuie să stăm noi să căutăm prin hotărâri de Consiliu Local date în valuri?”a comentat, într-o intervenție la Focus TV, Haritina Crăiță, specialist de mediu și fost consilier local municipal.

Investițiile, trecute în dreptul populației, în loc să fie la primărie

Colectarea separată a deșeurilor biodegradabile necesită o infrastructură separată însemnând rampe de gunoi cu containere separate pentru acest tip de deșeu, recipient pentru zeci de mii de locuitori, saci speciali, utilaje specifice pentru ridicarea acestei fracții și o stație de compost. Toate sunt angajate de operatorul din domeniul salubrizării a fi realizate, prin noul contract intrat în vigoare la 1 august. Cheluielile, așa cum reies din calculele operatorului de salubritate, ar fi de 3,2 milioane de lei, fără TVA, pe an. În nota de plată a cetățeanului, aceste cheltuieli se regăsesc, parțial, în cei 5,5 lei cu cât s-a majorat tariful local lunar pentru gunoi menajer.

”Ne jucăm de-a hotărârile de Consiliu. Când au dat hotărârea nu știau că nu există stație de compostare? … Dacă ar sta un cetățean care vrea să se informeze corect, să citească totul, ar ajunge la o singură concluzie: că e bun de plată!… Dacă citim legea serviciului public de salubrizare veți vedea că obligația de a construi infrastructura de colectare este a administrației. Firma nu pleacă, la un moment dat, cu infrastructura.” a arătat, într-o dezbatere televizată, Mihai Mereuță, președinte Liga Habitat.

Ce înseamnă gunoi biodegradabil

Gunoiul biodegradabil este un tip de deșeu care poate fi refolosit pentru a se produce îngrășăminte, compost sau biogas. Pentru aceasta, trebuie sortat și reciclat. Buzăul are, din acest an, un plan de a instala containere pentru deșeuri biodegradabile, în toate rampele îngropate. Acolo, buzoienii ar trebui să ducă, cu un recipient maro, următoarele:

  • resturi de fructe şi de legume proaspete sau gătite;
  • resturi de pâine şi cereale;
  • zaţ de cafea / resturi de ceai;
  • păr şi blană; haine vechi din fibre naturale (lână, bumbac, mătase) mărunţite;
  • coji de ouă; coji de nucă;
  • cenuşă
  • rumeguş, fân şi paie;
  • resturi vegetale din curte (frunze, crengi şi nuiele mărunţite, flori);
  • plante de casă;
  • bucăţi de lemn mărunţit;
  • ziare, hârtie, carton (doar cand sunt umede şi murdare)
  • excremente de la animale de companie

Autorul știrilor

Cătălina Jingoiu

3 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Minti luminate, caracteristica celor din administratie si in general din domeniul bugetar
    Nici cei din Buzau nu fac exceptie

  • Buzaul este un …lux foarte foarte costisitor, toti vin si ne spun tot felul de gogosi, dar noi prostimea nu facem altceva decat sa platim.traim intr o societate unde avem numai indatoriri si obligatii, i rest nimic..Buzaul cu parere de rau a ajuns un chich…nu defaimez pe nimeni nu acuz pe nimeni.Sa traiesti in Buzau este ca si cum ai trai la londra..

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian