Actualitate

Cald la câmpie, vânt la munte! Avertizarea meteorologilor

Începutul de octombrie împarte județul Buzău aproape în două anotimpuri. În timp ce în zona de câmpie temperaturile se mențin ridicate, iar pe timpul zilei soarele strălucește cu putere, la munte vremea este răcoroasă și vântul va atinge, la rafala, o viteză de până la 100 de kilometri pe oră.

Sâmbătă, potrivit hărților ANM, în localitățile de câmpie, mercurul din termometre a urcat până la 24 de grade Celsius, însă temperatura resimțită de organism a fost chiar cu un grad mai mare. Astfel, în municipiul Buzău, oamenii s-au bucurat de soare și vreme caldă, cu temperaturi de 25 de grade Celsius. O zi frumoasă, călduroasă, a fost și la Râmnicu Sărat.

La munte în schimb, temperaturile înregistrate au fost sâmbătă mult mai mici. La Bisoca, de exemplu, mercurul din termometre a urcat doar până la 18 grade Celsius.

Tot pentru zona de munte meteorologii au emis și un cod galben de vânt astfel că de sâmbătă, de la ora 10.00, și până duminică la ora 11.00, se așteaptă ca vântul să sufle cu putere.

”În intervalul menționat, în Carpații Orientali și local în Munții Apuseni, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h”, anunță meteorologii.    

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian