Actualitate Agricultura acum

Canal de desecare plin de PET-uri, buruieni și dopuri de pământ! ANIF atrage atenția proprietarilor de terenuri: ”Nu mai aruncați. Este pericol de inundații!

Este mobilizare în forță pe canalele de desecare din Buzău unde, în urma verificărilor făcute de reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătăți Funciare după ploile abundente, s-a descoperit că acestea nu pot ajuta în cazul unor inundații. Sunt pline de PET-uri, buruieni și chiar dopuri de pământ, devenind astfel un pericol.

Zeci de persoane au fost mobilizare pe canalul de desecare Călmățui, din Spătaru, comuna Costești, acolo unde, spun reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, este pericol ca apa acumulată din precipitațiile abundente să inunde terenurile din zonă și chiar gospodăriile localnicilor. Canalul nu mai funcționează fiind plin de PET-uri, buruieni și chiar dopuri de pământ construite de localnici pentru a-l putea traversa.

”În urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, cumulat în luna iunie, în amenajarea de la Călmățui, s-au acumulat precipitații de peste 150 de litri pe metrul pătrat, am fost obligați să intrăm pentru identificarea dopurilor de pământ construite de proprietarii terenurilor pentru a traversa canalul. Prin construirea acestor dopuri, secțiune de scurgere a canalului este afectată și există pericolul de inundare a culturilor, sau în cazul de față, cum vedeți canalul traversează comuna Costești, a satele din zonă”, a spus Claudiu Carpen, directorul ANIF Buzău.

Directorul ANIF atrage atenția proprietarilor de terenuri să nu mai pună în pericol funcționarea canalelor de desecare care pot reprezenta colacul de salvare în cazul unor ploi torențiale așa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni.

”În rețeaua de desecare există și foarte multe PET-uri, resturi vegetale și avem rugămintea să nu mai depoziteze aceste PET-uri pentru a nu exista pericolul inundării comunelor”, a spus Carpen.

ANIF Buzău administrează 120.000 de hectare desecare, dintre care 25.00 fiind amenajarea desecare Călmățui, acolo unde s-a intervenit de urgență.