Actualitate

(UPDATE) CARANTINĂ LA BOZIORU. Magazine închise de la ora 18.00 și interzis pe străzi, în week-end, de la ora 20.00. Ce spun oamenii

UPDATE: Premierul Florin Cîţu a anunțat, vineri după amiază, că hotărârea de Guvern privind noile măsuri va fi publicată în cursul zilei în Monitorul Oficial, însă a discutat cu şeful DSU Raed Arafat şi au stabilit că noile restricţii vor fi aplicate începând de duminică pentru ca operatorii economici să aibă timp să se pregătească.

„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri: Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris Florin Cîţu vineri pe Facebook. 

ȘTIRE INIȚIALĂ: Comuna buzoiană Bozioru ar urma să intre sub incidența noilor restricții impuse de Guvern. 

În comună s-au înregistrat 4 cazuri de COVID 19 în ultimele 14 zile, astfel că în raport cu numărul locuitorilor s-a ajuns la o incidență de 4.15.

Primarul comunei Valentin Grigore a declarat pentru șansanews că una dintre persoanele confirmate cu coronavirus a decedat, una a fost în spital și s-a tratat, alta este internată acum în timp ce un localnic este izolat la domiciliu, cu formă ușoară de COVID-19. În aceste condiții, alesul local este de părere că măsura carantinării comunei este nepotrivită, oamenii fiind foarte supărați că localitatea lor va intra sub noile restricții.

”În prezent mai avem două cazuri infectate cu SarsCov2. O persoană este internată la Spitalul de Boli Infecțioase şi cea de-a doua persoană se află la domiciliu, urmează un tratament, având o formă uşoară de boală. Din nefericire, una dintre persoane a decedat. Este vorba despre o persoană în vârstă de 87 de ani. A patra persoană infectată a fost internată în spital şi de o săptămână se află la domiciliu. Aşadar, în prezent mai avem două persoane infectate cu COVID. Cetăţenii au primit foarte greu această decizie de carantinare, în situaţia în care avem o populaţie îmbătrânită. Oamenii sunt speriați. (..) Avem de toate la magazin, nu sunt probleme, însă nici noi nu mai înțelegem nimic. Dar asta e, fiind o comună cu populație mică, am ajuns să avem această rată de îmbolnăvire, deși cazurile sunt puține”

Pentru că a depășit pragul de 4 cazuri de COVID la mia de locuitori, în această comună  se vor aplica noi reguli menite a preveni transmiterea coronavirusului. Astfel, toate magazinele vor fi închise la ora 18.00 iar circulația pe străzi va fi interzisă după ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Polițiștii vor fi cei care vor veghea la respectarea noilor reguli.

Prefectura nu a transmis încă Primăriei Bozioru noile restricții, cel mai probabil acest lucru urmând a se întâmpla în orele următoare.

Lista restricțiilor adoptate de Guvern

Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:

  1. Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  2. Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
  3. Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  4. Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
  5. Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  6. În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20:00-02:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
  7. În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18:00-22:00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
  8. Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 18:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  9. Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.
  10. (1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Chiar e amuzant! :)))))))))))))))))) Asta-i ca atunci cand s-a hotarat sa se inchida localurile din Buzau la ora 23, acum vreun an, de parca erau 10 firme, care sa serveasca la interior, deschise dupa ora 23: ne-am si obisnuit sa fim nemultumiti si sa ne plangem si sa criticam. Iar acum… unde, anume, se ducea omul serios, la tara, noaptea?! :)))))))))))) Daca treci pe ulite, prin sate, noaptea, e pustiu. :)))))))))) Cine merge undeva in interes profesional o poate face in continuare, cine are o urgenta medicala se poate ocupa de ea ca si pana acum, cine ingrijeste o alta persoana e liber sa circule la orice ora… deci… care e marea problema?! Parca ar fi fost invatati sa aiba magazin non-stop sau ar fi fost coada la acel magazin, intre orele 18 si… cat? 20, cel mai probabil – lol! Daca decidea patronul sa inchida la ora 20 in loc de 22, cum a fost si va mai fi, independent de pandemie, cazul multor magazinase satesti… nu se mai plangea nimeni. :))))))))))) Cei 20 de clienti care, sa zicem, veneau in acele 2 ore… pot veni mai devreme si gata. :)))))))))))))) In rest… cum e si pandemie, localurile sunt inchise si, acum, mai e si destul de frig… unde umbla oamenii seriosi, atat, doar de placere, incat sa se faca atata caz pentru a se sta in casa noaptea?! :)))))))))))) Cati dintre cei pe care ii cunoasteti au obiceiul sa umble, noptile, in stanga si-n dreapta, fara vreo treaba anume?! Care oameni?! Ce fel de oameni?! :))))))))))) Chiar si in oras… va lasati copiii sa umble aiurea, noptile?! Au obiceiul asta – si e ceva atat de important pt ei? :))))))))))))) Dar, na, lol: si a te plange e o ocupatie! :)))))))))))) Iar dincolo de vreo gospodina cascata, care ramane fara ulei la 12 noaptea – si nu va fi un capat de lume daca se va descurca si fara – si dincolo de concedii si evenimente deosebite – nunti, botezuri, aniversari etc…. adica… intruniri nu chiar indicate… acum – si ocazionalele seri mai lungi, cu prietenii (cand nu era pandemie)… unde bantuiau, intr-atat, oamenii seriosi… si inainte de pandemie?! :)))))))))))))))))))))))))))) Noaptea, si in Bucuresti, majoritatea strazilor erau pustii si pana in pandemie. Am trait niste zeci de ani in Buzau si… la miezul noptii… orasul era pustiu… – in afara de noaptea de Revelion si de cea de Inviere – d-apai la tara! Doh! :)))))))))))))))))) Hobby-ul nemultumirii! :))))))))))))))) 😉 :)))))))))))))))))))))))))))))))))