Actualitate

S-a dat undă verde la petrecerile de Revelion. Ce oferte au restaurantele din Buzău

Liber la petreceri de Crăciun și de Revelion! Cu doar câteva săptămâni înainte de finele anului, în contextul în care numărul infectărilor cu coronavirus a scăzut drastic, autoritățile au decis să dea undă verde organizării de petreceri. Atât de Crăciun, cât și în noaptea dintre ani, restaurantele vor fi deschise. Buzoienii vor putea petrece până în zori, dar cu câteva condiții:

– pot avea acces doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, ori care prezintă test negativ

– numărul participanților nu va putea depăși 50% din capacitatea restaurantului. 

„Pentru nopţile de Crăciun şi Anul Nou – noaptea de 24 spre 25 şi 31 spre 1 – nu vor fi restricţii referitoare la ora până la care vor fi deschise restaurantele sau vor funcţiona operatorii economici. Deci, pot fi pe toată durata nopţii, dar cu limită de 50% la locurile care pot fi ocupate şi cu prezentarea certificatului de vaccinat, trecut prin boală sau testat. Totodată, la unităţile de cazare unde nu există limită la capacitate, până acum erau permise doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, acum se introduc şi persoanele testate”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat.

După anunțul Guvernului, restaurantele din Buzău au început deja să își promoveze ofertele de Revelion. Marile restaurante propun meniuri diverse dar și spectacole susținute de soliști de seamă. Totul, însă, la prețuri semnificativ mai mari decât în anii trecuți, mai ales că anul acesta restaurantele vor primi doar jumătate dintre clienții pe care i-ar fi avut în mod normal.

Restaurantul Aqua Max propune buzoienilor o seară unică la sfârșit de an, cu meniuri tradiționale și muzică de petrecere, totul la prețul de 280 de lei, cu 50 de lei mai mult decât în anul 2019.

Restaurantul Cristal a pregătit un meniu în valoare de 200 de lei, cu bucate tradiționale: gustare rece, sărmăluțe și desert.

În schimb, Restaurantul Glamour îi ademenește pe buzoieni cu meniuri sofisticate, incluzând somon fume cu ricotta, parfait de ficat cu dulceață de ceapă, mousse de ton în lămâie, dar și bucate tradiționale, preparate care nu trebuie să lipsească în noaptea dintre ani. Prețul unui meniu este de 400 de lei.

Depășind puțin limitele orașului, la Belvedere Măgura, atmosfera va fi întreținută de Mc Cătălin Ioniță și Trupa Kronos Oficial. Meniul include preparate tradiționale dar și bucate speciale, cum  ar fi pulpa de rață confiată cu varză roșie și sos de cognac, medalion de somon pe pat de legume aromate și sos de lemon butter. Prețul unui meniu este de 300 de lei.

La Sărata Monteoru, cei care aleg pensiunea Casa cu Tei vor avea la îndemână un pachet care include 3 nopți de cazare și masa festivă de Revelion, la prețul de 1 400 de lei.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian