Liberalii buzoieni au decis în cadrul Comitetului Director Județean al partidului mandatul cu care vor merge la Congresul Național al PNL, care va avea loc pe 25 septembrie, congres în urma căruia va fi votat viitorul președinte al formațiunii. Conform votului de la Buzău, liberalii ar urma să susțină moțiunea lui Florin Cîțu intitulată ”România Liberală” .
63 de voturi au fost pentru Cîțu iar 8 pentru moțiunea lui Ludovic Orban.
La Congresul PNL din 25 septembrie vor participa 67 de delegați de la Buzău, care, potrivit unor surse, ar trebui, ca toți ceilalți participanți la eveniment, să fie ori vaccinați anti-COVID ori să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR.
Deși liberalii au votat în teritoriu susținerea moțiunii lui Cîțu, la București, la Congres, oricine poate vota așa cum îi dictează conștiința. Votul este secret, liberalii își pot schimba strategia, chiar dacă votul inițial a fost exprimat în favoarea unuia dintre candidați. Asta înseamnă că pot apărea surprize si situații neașteptate.
De altfel, în PNL Buzău s-au conturat, de la bun început, și opțiuni pro-Orban. În timp ce președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, și-a exprimat susținerea pentru premierul Florin Cîțu, senatorul PNL, Vlad Pufu, președinte la Municipiu, s-a poziționat pro-Orban în cursa pentru președinția partidului.
Adaugă comentarii