Alertă Coronavirus Buzău

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU APARATUL DE TESTAT CORONAVIRUS, DE LA BUZĂU. Ultimele vești

A reînceput testarea pentru coronavirus, la Buzău. După circa două săptămâni cât DSP nu a mai putut face teste, pentru că se epuizaseră kiturile, specialiștii din laboratorul instituției buzoiene au reluat, miercuri, operațiunea.

Firma care a câștigat licitația a trimis Direcției de Sănătate Publică Buzău kituri de PCR pentru 2.000 de teste, ce vor permite prelucrarea de probe prelevate de la persoanele simptomatice sau de la alte categorii de persoane prevăzute în algoritmul de testare al Institutului Național de Sănătate Publică. Astfel, testele sunt efectuate de miercuri la Buzău iar rezultatele vor putea fi cunoscute în aceeași zi în care probele sunt prelucrate.

În ultimele săptămâni, în perioada în care aparatul PCR din Buzău nu a mai putut fi folosit, toate probele prelevate de la locuitorii județului Buzău au fost trimise către diferite laboratoare din București, pentru prelucrare. Ceea ce a însemnat chiar trecerea câtorva zile până la aflarea rezultatelor.

De la debutul pandemiei, în județul Buzău au fost confirmate 233 cazuri de infectare cu coronavirus. 134 persoane fiind declarate vindecate și externate.

La Buzău s-au făcut până acum 3653 de teste pentru coronavirus, atât la Buzău, cât și în laboratoare din București.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate