Actualitate

Cimitirul municipal se mai amână. Proiectul, la mâna noului premier

Un proiect extrem de important pentru municipiul Buzău a ajuns în impas, iar soarta lui depinde acum de actualul premier desemnat, respectiv generalul Nicolae Ciucă. Cu toate acestea, vechea relație care îl leagă pe actualul prim ministru de primarul Constantin Toma, îl face pe edilul Buzăului să nu aibă nicio emoție în privința realizării acestui proiect a cărui valoare depășește un milion de euro și pe care municipalitatea l-a promis buzoienilor dar nu a reușit să-l finalizeze în timpul anunțat.

Este vorba despre cimitirul pe care Constantin Toma dorește să-l construiască în Micro XIV, pe terenul primit de la Armată. Doar că, obiectivul atât de necesar buzoienilor ar fi trebuit să fie gata în jumătate de an, adică în iunie 2022, însă lucrările nici nu au început, iar termenul de execuție, conform documentelor de specialitate este de 24 de luni. Cu alte cuvinte, este imposibil ca cimitirul să fie gata în termenul stabilit și agreat de cele două părți în momentul în care Armata a cedat municipalității buzoiene cele 5,7 hectare de pământ.

Situația neplăcută în care se află Primăria Buzău este recunoscută și de primarul Constantin Toma care a explicat pentru șansanews.ro cum a ajuns în impas un proiect de peste un milion de euro. Vinovată este tot legislația greoaie.

”Din păcate, din cauza avizelor pe care le-am primit cu mare întârziere la care s-a adăugat și timpul în care am organizat licitația am ajuns în situația de a nu putea să finalizăm proiectul”, a spus Constantin Toma.

În această situația, Toma este nevoit să pună proiectul pe pauză, cel puțin în această iarnă, timp în care să reia o procedură al cărei succes depinde de semnătura actualului premier desemnat, respectiv generalul Nicolae Ciucă. Mai exact, în ședința Consiliului Local de astăzi, aleșii vor vota trecerea, din nou, a terenului pe care urmează să fie construit cimitirul, din domeniul public al municipiului Buzău în domeniul public al Statului român și administrarea Ministerului Apărării Naționale.

”În urma obținerii tuturor avizelor necesare, la data de 12 noiembrie 2021 a fost emisă autorizația de construire nr. 422 prin care se autoriza executarea construirii cimitirului municipal Micro XIV și a împrejmuirii la limita de vecinătate a imobilului 3177. Având în vedere că durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni calculată de la data începerii efective a lucrărilor (anunțată în prealabil) este evident faptul că această investiție nu se poate realiza până la data de 11 iunie 2022. Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces – verbal, în vederea efectuării formalităților de preluare în domeniul public al statului, în condițiile legii, drept pentru care Primăria Municipiului Buzău va elabora un proiect de hotărâre supus spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Buzău în vederea transmiterii imobilului în domeniul public al statului și administrarea MAPN”, se arată în proiectul ajuns astăzi la vot.

O procedură riscantă dar despre care edilul spune că nu va bloca proiectul pentru că se bazează pe ajutorul pe care îl va primi de la actualul premier.

”Mi-a ieșit autorizația de construire care are valabilitate doi ani, dăm acest teren înapoi Armatei. Se obține de Guvern pe treaba asta, după care o altă hotărâre de Guvern în baza Hotărârii Consiliului Local de astăzi, astfel încât în primăvară ne vom lua de construirea acestui cimitir. Nu există riscul să nu mai primim acest teren mai ales că persoana care ne-a sprijinit să luăm acest teren este domnul general Ciucă, la momentul respectul șeful Statului Major General al Armatei, acum este chiar primul ministru. Nu cred că vom avea probleme”, a spus Toma pentru șansanews.ro.

Chiar dacă totul va decurge conform planului, realizarea cimitirului va întârzia cu câteva luni bune. Mai exact, de această dată, edilul spune că cimitirul va putea fi dat în folosință la finalul anului 2022.

”Practic cu lunile astea de iarnă se va întârzia acest proiect, dar oricum în perioada aceasta nu se putea lucra . Eu sper  că la finalul anului următor să putem da în folosință acest cimitir”, a spus edilul Buzăului.  

În urma votului, aleșii locali au aprobat în unanimitate proiectul aflat pe ordinea de a ședinței de astăzi, astfel că terenul a trecut acum din nou în administrarea Armatei. Pentru a-i convinge, Toma le-a spus consilierilor că are o promisiune că Buzău nu va pierde acest teren.

”Avem promisiunea verbală, nu vă pot spune mai multe acum, ca vom avea o Hotărâre de Guvern. Nu-l vom pierde” a spus Toma.

Deși în ședința de Consiliu Local nu a spus despre cine este vorba, edilul a recunoscut într-o declarație pentru sansanews.ro că se bazează pe actualul premier pentru a reprimi acest teren.

De altfel, Nicolae Ciucă are legături mai vechi cu municipiul Buzău. Potrivit CV-ului afișat pe site-ul Ministerului Apărării Naționale, premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a fost timp de trei ani comandantul Divizia 2 Infanterie „Getica”, Buzău între anii 2011 și 2014.

Cimitirul din Micro XIV va avea propria capelă, o clădire administrativă, clopotniță și grupuri sanitare. În total, suprafața construită va însuma 934 de metri pătrați, iar restul terenului vor fi amenajate locuri de veci. În total, municipiul Buzău va câștiga 3820 de locuri de veci.

Mica Publicitate