Actualitate

Cine va împodobi municipiul Buzău de sărbători. Primele poze cu iluminatul festiv

Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă au intrat în linie dreaptă. Chiar de săptămâna viitoare va începe instalarea ornamentelor ce vor împodobi municipiul Buzău, iar astăzi, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea Târgului de Crăciun.

Primăria a semnat deja contractul cu firma care a câștigat licitația și care se va ocupa de tot ce înseamnă împodobirea orașului. Două firme s-au înscris la licitație, iar câștigătoare a fost desemnată aceeași firmă care s-a ocupat de iluminatul festiv și anul trecut, respectiv Energo Install. Nu vor fi mai puține luminițe, dar se vor folosi exclusiv becuri led, cu un consum mai mic. Lucrările din piața Dacia mută însă în acest an locul de desfășurare a evenimentelor.

Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău

Luminile de Crăciun se vor aprinde la Buzău pe 1 decembrie, iar principalele zone ale orașului vor arată așa, potrivit imaginilor puse la dispoziția Primăriei de firma căștigătoare.

Nici brad nu va fi în Piața Dacia. Elementul central al sărbătorilor de iarnă va fi, în acest an, în parcul Crâng.

De altfel, tot în Parcul Crâng va fi organizat și Târgul de Crăciun dar și Orășelul Copiilor. Proiectul privind organizarea acestor evenimente a fost astăzi aprobat de Consiliul Local. Distracția în Parcul Crâng va începe pe 1 decembrie și se va încheia pe 7 ianuarie. Copii vor avea parte de zone de distracție dar și de dulciuri specifice sărbătorilor de iarnă. În perioada următoare, agenții economici interesați să desfășoare activitate în Parcul Crâng trebuie să depună cerere la Primărie. Mai multe despre activitățile din cadrul Târgul de Crăciun puteți citi aici.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian