Actualitate SPORT

Colecționarul unei bucăți de istorie. Auraș Trifan, buzoianul care deține una dintre cele mai complete și impresionante colecții de tricouri de joc din România (FOTO)

Auraș Trifan e cunoscut printre iubitorii sportului buzoian drept un pasionat de fotografie. Are, de altfel, și un site de specialitate (“Micul fotbalist”), iar miile de instantanee postate acolo reprezintă o adevărată bază de date de puștani care bat mingea în mod organizat la toate cluburile din orașul nostru. Dar, nu faptul că își petrece o grămadă de timp cu aparatul foto de gât l-a adus în atenția noastră astăzi, ci pasiunea pentru tricouri de joc. Și aici intră în scenă colecția sa privată, probabil, una dintre cele mai complete și interesante din România ca dimensiuni și ca valoare a investițiilor.

Auraș Trifan ne-a dezvăluit cum a ajuns să colecționeze atât de multe tricouri:

“Mi-au trecut prin mâini sute de echipamente de joc. De pe toate continentele, din peste 100 de țări și teritorii, din generația anilor ’80 și până la exclusivități din sezonul actual. Pe trei mari ramuri am pus accentul în cei aproape 25 de ani de când am transformat hobby-ul într-o boală incurabilă. Sunt dinamovist, deci aceasta a fost prima direcție a achizițiilor mele, Gloria și toate celelalte echipe buzoiene, iar cea mai mare, AC Milan. Sunt dependent de chestia asta, nu mă pot opri nicicum, mai ales că acum colaborez foarte bine cu mulți alți colecționari din țară și străinătate, iar ofertele pe care le plimbăm pe diverse site-uri și grupuri din on-line vin aproape minut cu minut pe conturile noastre. Acum nici eu nu mai iau în seamă chiar tot ceea ce mi se oferă, ci doar obiecte și materiale din lumea sportului cu care aș putea, mai devreme sau mai târziu, să mă pot mândri în diferite cercuri și cu diferite ocazii. Sau tricouri pe care le-aș putea folosi în schimburi cu alți băieți din sistem”.

De la Gloria, Auraș Trifan a reușit să strângă aproape 70 de echipamente ale echipei. Îi mai lipsesc doar câteva iar fără ele simte că nu are liniște. Nu își abandonează căutările până nu va întregi colecția, spune el:

“Ca mai toți copiii din oraș, clubul și stadionul din Crâng au fost atracțiile principale până pe la 16-18 ani când mi-am stabilit traseul viitoarei mele cariere. Iar după ce m-am apucat de fotografie în lumea sportului am zis că tricourile Gloriei vor rămâne necunoscute pentru iubitorii acestui club, dacă nu fac ceva să le strâng. Apoi, am făcut un apel pe diverse canale iar mulți dintre foștii jucători m-au contactat pentru donații. Unii nici măcar nu sunt născuți în Buzău și nici nu locuiesc aici! Dar au aflat de pasiunea mea și au deschis dulapurile de acasă, au adunat tot ce aveau legat de clubul-fanion al orașului și mi-au trimis prin diferite căi și metode. Am acum aproape 70 de tricouri ale Gloriei, mai multe decât clubul însuși. Studiind arhiva de fotografii din ultimii 25-30 de ani, cu acordul unor foști antrenori, conducători sau jucători, am ajuns la concluzia că mi-ar mai lipsi doar vreo zece modele de tricouri ca să am complet întregul sector de istorie al clubului de după 1989 încoace. Și, ca piesă de rezistență, un tricou din 1984, anul de referință al scurtei treceri a Gloriei prin Liga I. Tricouri pe care încă le caut înnebunit, pe care aș fi dispus să plătesc mici averi posesorilor actuali și care, probabil, îmi vor satisface setea asta nebună de adrenalină.”

Însă nu doar tricourile Gloriei le-a strâns cu sfințenie. Auraș Trifan a adunat în ultimii 6 ani circa 30 de exemplare rare, speciale, cumpărate sau primite de la foști jucători ai clubului Dinamo. La un moment dat, din cauza unor cheltuieli imprevizibile, buzoianul le-a scos la vânzare. A avut mulțumirea că achiziția a fost făcută de un mare suporter ai echipei din Ștefan cel Mare:

”M-a durut sufletul. Vreo două săptămâni am tot amânat decizia finală. Aveam nevoie de bani pentru a rezolva o situație imprevizibilă, a contat și faptul că cel care îmi făcuse oferta era tot un colecționar pasionat și știam că obiectele pe care intenționam să i le vând vor ajunge pe mâini bune, poate chiar mai bine decât ar fi fost la mine acasă. ”

Pe lângă echipamentele buzoienilor și celor de la Dinamo, Auraș Trifan deține și zeci de tricouri ale “diavolilor milanezi”. De la pasiunea pentru AC Milan a pornit de altfel totul, această căutare permanentă, această dorință de a fi deținătorul unei colecții impresionante de tricouri de joc:

”Eram un puști îndrăgostit de fotbal și de ceea ce jucau rossonerii în anii ’90. Gullit, Van Basten, Baresi, Savicevic ori Maldini erau înlocuitorii zeilor Olimpului pentru mine. Așa cum a fost mai târziu generația lui Andrei Shevchenko, Pippo Inzaghi ori Gattuso. Am visat că alergam după ei prin toată Europa, i-am vânat pe la diferite festivități, pe stadioane sau prin aeroporturi. Am zeci de tricouri și fotografii cu autograful unora dintre eroii Milanului, așa cum am tot atâtea chestii semnate de Hagi sau Popescu, eroii noștri naționali. Cu Shevchenko m-am văzut în aeroport când s-au tras la sorți grupele EURO 2020. Dar, în vara lui 2017, la Turnu Severin, am stat în mijlocul jucătorilor lui AC Milan timp de șapte ore, atunci când au venit să joace contra Craiovei în Europa League! Aceea pot să spun că a fost cea mai spectaculoasă zi din viața mea de iubitor de fotbal”

Dar, nu doar Auraș Trifan iubește fotbalul, ci și fetița lui, care joacă la LPS.

O pasiune care arde puternic în familia lui și care nu se știe dacă se va stinge curând. De fapt, probabil că niciodată.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian