Actualitate

Crăciunul de odinioară: datini și obiceiuri din Buzău, rememorate de mamaia Lenuța, la aproape 100 de ani. Cum reușeau bunicii noștri să fie fericiți (FOTO&VIDEO)

De sărbătorile de iarnă sunt legate cele mai frumoase tradiții ale românilor. Este perioada din an în care ne conectăm cel mai bine cu ceea ce înseamnă obiceiuri și zestre populară, care ne trimit către rădăcinile poporului român. Cele mai frumoase colinde românești s-au păstrat în satele buzoiene, transmițându-se prin viu grai, din generație în generație. Obiceiul de a colinda avea, în general, legătură cu dimineaţa de Ajun, când flăcăii, zeci sau chiar sute, organizaţi în cete, porneau la urat, de multe ori călare, trecând prin gospodării. În schimbul acestor urări, ei primeau tradiționalii colaci, numiți și „colindeți”, fructe, nuci sau bani.

Colindătorii erau deseori  mascaţi, iar oamenii îi primeau mereu, deoarece exista superstiția că atunci când nu se vor mai auzi colinde pe pământ, vor veni diavolii şi vor pune stăpânire pe lume. Așa că refuzul de a primi vizita colindătorilor era socotit un mare păcat. De asemenea, dacă oamenii nu îi primeau pe colindători, aceștia începeau să spună urări de rău, antagonice urărilor obișnuite de Crăciun.

Pentru a înțelege mai ușor cum serbau bunicii noștri Crăciunul, am stat de vorbă cu mamaia Lenuța, o nonagenară originară din Viperești. Mare i-a fost încântarea când i-am spus că vrem să auzim poveștile ei despre zilele copilăriei.

De prin cărțile de specialitate, înțelesesem că în perioada Crăciunului fetele își înfloreau, cu cusături, cămășile, pentru a-și arăta bogăția și pentru a stârni invidia rivalelor. Însă, de la mamaia Lenuța aflăm o altă realitate, cea în care rar tinerele aveau haine pe care să le înflorească. De cele mai multe ori, îmbrăcau hainele dăruite de surorile mai mari, de bunici sau de mame. De exemplu, rochia mamei sale de mireasă, ulterior  vopsită, era purtată de Lenuța în zilele de sărbătoare. Ultima dată când a purtat-o a fost în preajma sărbătorilor de iarnă, când a urcat pe o sanie, cu care s-a răsturnat într-o curbă, a sfâșiat rochia, drept pentru care a primit o bătaie zdravănă de la mama ei.

Ce își amintește cu certitudine legat de sărbătorile de iarnă, este curățenia pe care o făcea în casă și în curte, alături de familia sa, pentru a primi colindătorii așa cum se cuvine. La fel de mare era grija și pentru preparatele tradiționale care se făceau după tăiatul porcului. Ține minte cum ținea post negru măcar o zi, pentru că așa era obiceiul, și cum erau așezate pe masă bucatele specifice Crăciunului.

Povestește că atunci când era mică nu exista nici Moș Crăciun și nici brad. Singurul pom de iarnă era cel de la școală, dar nu fastuos ca în prezent, ci mai degrabă sărăcăcios. După fiecare serbare, nu le călca pragul  Moș Crăciun, ci Moș Gerilă, care, totuși, semăna cu cel din vremurile actuale: tot cu barba albă și haine roșii, dar fără sacul cu daruri. Asta după ce la începutul anilor `50, comuniștii au decis să îl înlocuiască pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă și să transforme zilele de 25 și 26 decembrie în zile lucrătoare, încercând să șteargă din memoria românilor noțiunea de sărbătoare creștină. Astfel, Moș Gerilă îi vizita pe copiii norocoși în seara de Revelion, nu de Crăciun, iar celor mai puțin norocoși, le dădea, în cadrul serbărilor, mere și nuci. Își aduce cu drag aminte mamaia Lenuța cum cetele de colindători erau deseori însoțite de lăutari, care aduceau un plus de voie bună. Nostalgia este de nestăpânit în ochii înlăcrimați ai interlocutoarei noastre când ajunge la momentul în care copiii trăsneau din bice, chiar în fața casei ei, vestind venirea Crăciunului.

Deși am crede că petrecerile de Revelion sunt o modă a anilor noștri, mamaia Lenuța spune că se strângeau  în tinerețe, alături de încă 9 sau 10 cupluri, la una dintre locuințele lor, și acolo făceau petreceri frumoase, cu dansuri și voie bună, dar detaliul semnificativ este că fiecare cuplu venea cu mâncare de acasă, pe care o servea acolo, iar din mâncarea celorlalți doar gustau. Mesele acestea se țineau încă de când era mică, părinții ei plecând să petreacă alături de cei mai în vârsta, iar ea, mergând la o altă casă, de obicei a unchiului său, unde se strângeau toți copiii.

Un obicei mai puțin obișnuit este că fetele, înainte de seara Revelionului, făceau trei sau patru bilețele pe care le împătureau, și pe care treceau numele băieților cu care vorbeau.  Aruncau apoi hârtiile  în foc, iar pe bilețelul care nu ardea sau sărea din foc se presupunea că e numele celui sortit lor.

Singurul obicei care a rămas neschimbat odată cu trecerea timpului, mărturisește tanti Lenuța, sunt colindele, care sunt cântate de copii, la fel cum se cântau pe vremea ei. Ea nu-și mai amintește foarte bine cum se numeau melodiile pe care le cânta, dar spune că în momentul în care le aude, parcă se vede din nou copilă, în mijlocul cetei de colindători. Iată cum, după atâția zeci de ani, colindul a rămas cumva între autenticitate și inovație,  reușind, ca  popor creștin, să promovăm, cel puțin prin ansamblurile folclorice, melodiile noastre sfinte, străbune, vechi și autentice.

Unul dintre ansamblurile folclorice care se apropie izbitor de tare de refrenele populare din vremurile demult apuse este Ansamblul Folcloric Drăgăicuțele, care a susținut, pentru șansanews.ro, o demonstrație de cântece ca pe vremuri. Sunt copii foarte talentați, pregătiți de doamna Flori Popescu, care merg la diferite concursuri și spectacole, unde fac cunoscut colindul și cântul buzoian. Cu ajutorul lor, am reușit pentru câteva ore să ne întoarcem în timp și să privim sărbătorile de iarnă cu alți ochi.

Povestea și emoția lui tanti Lenuța căreia i-am trecut pragul pentru a afla cum simțeau bunicii noștri sărbătorile arată că pe vremuri oamenii trăiau simplu, dar, în mod cert, mult mai profund. Fericirea lor stătea în lucruri simple, curate, drepte. Pentru bunii noștri, sărbătorile trăite în tinerețea lor însemnau timp petrecut alături de cei dragi, bucate tradiționale cu drag preparate din ce aveau și ce creșteau în bătătură, colinde cântate cu sufletul, uși deschise pentru cei care veneau să le ureze bătrânilor satului. Pentru bunii noștri, sărbătorile, Crăciunul îndeosebi, deși blamat de comuniști, însemna puritate, iubire, înțelegere. Nicidecum o goană nebună după cadouri, după brazi împodobiți care mai de care mai pompos, după haine care să impresioneze. Pentru ei, bucuria sărbătorilor era adusă de colinde și de masa în jurul căreia se adunau toți cei ai casei.